G4Media.ro

Arborii din Deltă, afectați de un fenomen de uscare în masă /…

sursa foto: Pixabay

Arborii din Deltă, afectați de un fenomen de uscare în masă / Cauza: omizile defoliatoare / ”Vor apărea cheltuieli mari pentru evacuarea materialului lemnos uscat care nu va avea nicio valoare comercială”

Circa 4.000 de hectare de arborete din zone administrate de Direcţia Silvică (DS) din Tulcea au fost afectate până acum de omizi defoliatoare, iar reprezentantul instituţiei, Dan Suciu, susţine că în lipsa unor măsuri specia de insecte va afecta ecosistemele din Deltă şi va crea pagube materiale importante, informează Agerpres.

Suciu a declarat, marţi, în timpul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, că defolierele repetate din ultimii doi, trei ani au provocat slăbirea arboretului, fapt care a dus la instalarea altor dăunători secundari ce au declanşat fenomene de uscare în masă a arboretului.

„Dacă nu se vor lua măsuri de combatere, aceste suprafeţe afectate vor creşte, intensitatea atacurilor va creşte, iar suprafaţa arboretelui afectat de uscare în masă va creşte, ceea ce va produce nişte dezechilibre majore, pentru că pădurea aceea constituie nişte ecosisteme pentru alte elemente de biodiversitate. Vor dispărea condiţiile de cuibărire pentru păsări, pentru mamifere mici, vor apărea cheltuieli mari pentru evacuarea materialului lemnos uscat care nu va avea nicio valoare comercială. Nu ştiu ce vom face cu acest lemn. Plus cheltuielile de împădurire care vor fi semnificative”, a declarat reprezentantul DS.

El a mai spus că în momentul de faţă suprafaţa afectată este de 4.000 de hectare de arborete şi că anul viitor ea va depăşi 6.000 de hectare.

Anual, DS a solicitat în ultimii ani avizul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) pentru acţiuni de combatere a insectei dăunătoare care s-a înmulţit pe fondul secetei.

„Nu este un produs chimic. Sunt spori ai unei bacterii care se găseşte în natură şi afectează această populaţie de insecte. Prin acest tratament mărim concentraţia prezenţei acestui agent biologic care să stopeze dezvoltarea insectelor. Nu e un produs chimic de sinteză asimilabil noţiunii de pesticid, dar e un produs de protecţia plantelor omologat de Autoritatea fito-sanitară”, a menţionat Dan Suciu.

Reprezentantul DS a atras atenţia asupra faptului că pericolul reprezentat de specia Lymantria dispar este tot mai accentuat.

„Dacă în anii anteriori, acţiona la o anumită intensitate care ridica probleme, acum a devenit un factor periculos pentru că deja a început să declanşeze fenomene de uscare în masă. Am trecut la un cu totul alt nivel. Urmează ca de acum încolo să începem să scoatem arbori uscaţi”, a mai spus Dan Suciu.

În replică, reprezentantul ARBDD, Radu Voicu, a declarat că legea actuală nu permite tratamentul solicitat de DS.

„Poate ar trebui făcut şi un studiu de evaluare. E exact ca la specia şacal. În mod controlat, se pot extrage anumite exemplare, dacă se fac nişte studii. S-ar putea ca prin folosirea acestei substanţe chimice să facem un dezastru în Deltă. Nu sunt de specialitate”, a precizat Radu Voicu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează