G4Media.ro

Jean Luc Melenchon și partidul său Franța Nesupusă în fruntea agitației politice…

Sursa foto: Jen Luc Melenchon Facebook

Jean Luc Melenchon și partidul său Franța Nesupusă în fruntea agitației politice împotriva reformei pensiilor promovată de președintele Emmanuel Macron și guvernul condus de Elisabeth Borne

În timp ce forțele de ordine se confruntau cu protestatarii și aproape 500 de polițiști și jandarmi erau răniți în ciocniri, potrivit ministrului de interne, Gerald Darmanin, pompierii stingeau zeci de incendii provocate de demonstranți și poarta primăriei Bordeaux ardea, Melenchon care este liderul partidului La France Insoumise – Franța Nesupusă (LFI, stânga populistă), declara pe canalul de televiziune TF1: „Acțiunile trebuie multiplicate și nu m-ar surprinde dacă s-ar ajunge la o grevă generală până marțea viitoare […] Trebuie să multiplicăm acțiunile, blocajele”.

Protestele, din ce în ce mai violente au izbucnit lini seara la doar câteva minute după respingerea a două moțiuni de cenzură împotriva guvernului care își asumase răspunderea pe proiectul legii de reformă a sistemului de pensii, care are ca prevedere principală mărimea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Acțiunile de protest, pe alocuri violente s-au declanșat în centrul Parisului, la câteva sute de metri de Palais Bourbon, sediul Adunării Naționale. Manifestanților li s-au alăturat și mai mulți deputați ai alianței stângii – Noua Uniune Populară Ecologică și Socială (Nupes) care reunește pe lângă LFI Partidul Socialist (PS), Verzii (EELV) și Partidul Comunist (PCF), care au împreună 149 din cei 577 de deputați ai Adunării Naționale, cu LFI deținând aproape jumătate – 74.

Melenchon însuși nu este deputat, dar a candidat de trei ori la președinție, obținând 11% în 2012 (locul 3), 19,6% în 2017 (locul 4) și 21,95% în 2022 (locul 3). În vârstă de 72 de ani, Melenchon și-a început cariera politică Organizația Comunistă Internaționalistă (OCI) de orientare troțkistă, a participat la revoltele din mai 1968, pentru ca apoi să se alăture Partidului Socialist, fiind ales senator, deputat, deputat european și a fost ministru între 2000 și 2002 în guvernul PS condus de Lionel Jospin. În 2008 a părăsit PS și a fost mai întâi lider al Partidului de Stânga, iar în 2016 a creat LFI care a devenit treptat principalul partid al stângii franceze.

Pe 7 iunie 2022 Melenchon a declarat “poliția ucide” ca urmare a împușcării mortale a unei femei de 21 de ani pasageră într-o mașină condusă de un șofer care a refuzat să oprească la somația poliției. Pe 6 februarie 2023 Melenchon a repetat această afirmație, stârnit critici chiar și printre aliații săi de stânga.

LFI urmează fidel în parlament modelul liderului său. La dezbaterea în Adunarea Națională a proiectului legii de reformă a sistemului de pensii LFI a introdus peste 13.000 de amendamente, un gest clar de obstrucție parlamentară. Cum guvernul a invocat articolul 47.1 al Constituției prin care a limitat la 20 numărul zilelor de dezbateri în Adunarea Națională, numai două din cele 20 de articole ale proiectului de lege au fost adoptate și nu s-a ajuns la art. 7, care prevedea mărirea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, timpul de dezbateri s-s-a epuizat, iar proiectul a fost trimis la Senat unde a toate cele 20 de articole au fost dezbătute și proiectul adoptat. Obstrucția parlamentară a LFI a iritat chiar li pe unii aliați din Nupes, nemulțumiți că în Adunarea Națională nu s-a putut ajunge la dezbaterea art. 7.

Când a devenit clar că la votul final asupra proiectului de lege guvernul nu va întruni majoritatea, prim ministra Elisabeth Borne a angajat responsabilitatea guvernului, invocând art. 49.3 al Constituției. În timpul anunțului făcut de ea de la tribuna Adunării Naționale, membrii grupului LFI au cântat Marsilieza – imnul național al Franței și au huiduit, iar la dezbaterea moțiunii de cenzură introduse după asumarea responsabilității deputații LFI au părăsit sala atunci când prim ministra Borne a luat cuvântul de la tribună.

Deputații LFI par să fie toți după chipul și asemănarea lui Melenchon: combativi, uneori depășesc limita agresivității și sunt gata întotdeauna să provoace. Deocamdată nu a apărut niciun potențial succesor în cadrul LFI pentru Melenchon, care a anunțat că nu va mai candida la președinție în 2027, atunci când președintele Macron nu va mai avea dreptul să candideze pentru un al treilea mandat consecutiv.

Strategia LFI de contestație permanentă și declarații provocatoare poate fi una cu două tăișuri: pe de o parte atrage votanții nemulțumiți, mai ales din rândurile tinerilor, dar riscul este ca aceste voturi să vină de la partenerii săi și din această cauză neajutând cauza stângii per ansamblu. La ora actuală nu există sondaje recente cu privire la un eventual scrutin anticipat pentru Adunarea Națională, dar situația actuală în care LFI este perceput de unii nu doar ca un contestatar al politicilor guvernului, dar și un sprijinitor, fie și tacit al violențelor protestatarilor, riscă să arunce pe unii nemulțumiți în brațele partidului Reunirea Națională (RN, dreapta populistă) condus de Marine Le Pen, care este un adept al ordinii publice și sprijinitor al poliției.

Prim ministra Borne a făcut aluzie anul trecut la extrema stângă, referindu-se la Nupes și aluzia era clară la LFI. Deși eticheta de extrema stângă este în general evitată pentru acest partid, trecutul troțkist al liderului său Melenchon, lasă o umbră foarte lungă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Face și Macron un lucru bun pentru Franța și vin populiștii de stânga să-l încurce. De parcă dacă ar fi el la putere, n-ar vedea că sistemul de pensii în forma asta nu se mai poate susține. Promite, că nu-l doare gura. Sau ia bani împrumut și aruncă datoria pe umenrii copiilor și nepoților, cum face usl-ul nostru. Trebuie să fi bine bătut în cap ca să (te faci că) nu înțelegi.