G4Media.ro

Franța: Senatul votează majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 64…

Foto: Wikipedia

Franța: Senatul votează majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, cel mai contestat articol din proiectul legii de reformă a sistemului de pensii

În noaptea de miercuri spre joi camera superioară a parlamentului Franței a votat cu 201 la 115 din totalul de 348 de senatori acest articol care a declanșat protestele stângii și a scos în stradă peste un milion de oameni la apelul sindicatelor.

Guvernul Elisabeth Borne, care dispune de un grup de numai 57 de senatori centriști a primit sprijinul grupului Republicanilor (LR – centru dreapta, 145 de senatori) care domină în mod tradițional Senatul de la începutul celei de-a Cincea Republici în 1958.

Senatul este ales prin vot indirect de către toți aleșii Franței (deputați, senatori, deputați europeni, consilieri regionali, consilieri departamentali, consilieri municipali), în total circa 162.000 de votanți. Senatorii sunt aleși pe un mandat de șase ani, iar Senatul se reînnoiește cu jumătate la fiecare trei ani. Alegerile au loc pe departamente, în cele mici unde se aleg 1 sau 2 senatori prin scrutin majoritar uninominal cu două tururi, iar în celelalte (3 – 6 senatori, 12 la Paris) prin scrutin proporțional de listă.

Potrivit Constituției, Adunarea Națională (577 de membri aleși prin vot direct, scrutin majoritar uninominal cu două tururi) are în principiu ultimul cuvânt, dar în situația actuală în care confederația pro-prezidențială Ensemble (Împreună, centru) nu deține majoritatea absolută în Adunarea Națională, importanța Senatului crește considerabil.

Acum, senatorii vor continua dezbaterea proiectului de lege până duminică, atunci când expiră termenul limită impus de guvern, care, invocând art. 47 (1) al Constituției a limitat timpul de dezbateri la 15 zile pentru Senat, după ce în prealabil limitase timpul de dezbateri la 20 de zile pentru Adunarea Națională. De altfel, Adunarea Națională nu a reușit să adopte decât două articole din totalul de 20, din cauza obstrucției pe scară largă (peste 15.000 de amendamente) făcută de deputații stângii Nupes (Noua Uniune Populară, Ecologică și Socială).

După ziua de duminică proiectul va fi dezbătut de comisia mixtă paritară Adunarea Națională – Senat și în caz de divergență retrimis în cele două camere. Dacă divergența persistă, guvernul poate cere Adunării Națională să tranșeze printr-un vot final.

Dar președintele Emmanuel Macron și guvernul Borne nu dispun decât de 250 de deputați în Adunarea Națională, unde majoritatea este de 289. Teoretic, guvernul se poate baza pe grupul LR (62 de deputați), dar aici au apărut divergențe și nu este sigur că există sprijinul necesar în caz de nevoie.

În ultimă instanță, guvernul îți poate angaja răspunderea asupra proiectului de lege – articolul 49 (3) al Constituției – dar aici există riscul introducerii și adoptării unei moțiuni de cenzură. De la debutul actualei legislaturi vara trecută, guvernul a folosit de 10 ori această procedură și de fiecare moțiunea de cenzură ulterioară a eșuat, LR refuzând de fiecare dată să participe la vot. Nu este clar ce ar face deputații LR la o moțiune de cenzură ce ar urma angajării responsabilității guvernului asupra proiectului de lege de reformă a sistemului de pensii.

Cu atât mai mult cu cât toate sondajele de opinie arată că majoritatea alegătorilor francezi se opun majorării vârstei de pensionare, milioane de oameni au ieșit în stradă în semn de protest începând cu 19 ianuarie și greve în transporturi, producerea de energie și educație au provocat importante perturbări în societatea franceză.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...