G4Media.ro

Monica Gubernat a fost propusă pentru șefia CNA, cu susținerea PSD/ Valentin…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Monica Gubernat a fost propusă pentru șefia CNA, cu susținerea PSD/ Valentin Jucan a fost ales vicepreședinte/ Sub prima șefie a lui Gubernat, CNA s-a remarcat prin lipsa de reacție față de derapajele de la principalele televiziuni

Maria Monica Gubernat a fost propusă, în şedinţa de joi, de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului, pentru funcţia de preşedinte al organismului, iar Valentin Alexandru Jucan a fost ales vicepreşedinte, transmite News.ro.

G4Media a arătat în noiembrie 2021, cum PSD și PNL au convenit să o reinstaleze la șefia Consiliului Național al Audiovizualului pe Monica Gubernat, care fusese demisă din funcție în iulie de coaliția PNL – USR. Sub șefia lui Gubernat, CNA s-a remarcat prin lipsa de reacție față de derapajele de la principalele televiziuni.

Pentru a o putea reinstala pe Monica Gubernat ca președinte al CNA a fost nevoie de modificarea Legii de funcționare a instituției, care prevede clar că un președinte demis nu mai poate ocupa funcția. Articolul 20, alineatul 6: Fostul președinte demis nu mai poate fi reales în funcție până la expirarea mandatului.

În acest scop, PSD a depus un amendament în Comisia de Cultură a Camerei Deputaților. Amendamentul elimină exact alineatul 6 al Articolului 20, cel care împiedică acum realegerea Monicăi Gubernat ca președinte al CNA.

Amendamentul a fost depus la un proiect de lege aflat în procedură de urgență și care are ca scop armonizarea legislației românești cu cea europeană. Proiectul inițial nu viza nici o modificare legată de conducerea CNA.

Monica Gubernat a fost susținută tot de PSD la precedentul său mandat. Ea a fost demisă la 15 iunie de plenul reunit al Parlamentului, cu voturile coaliției de atunci, PNL-USR-UDMR. În locul ei urma să fie instalată Cristina Pocora (PNL), dar Parlamentul nu s-a mai reunit pentru a o valida.

După ce Monica Gubernat a fost înlocuită din funcție, CNA a început să amendeze televiziunile de știri pentru desele derapaje.

Potrivit unui comunciat de presă, Monica Gubernat, Valentin Jucan şi membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului îşi propun ca ”CNA să desfăşoare activităţi de conştientizare şi educare în domeniul audiovizualului, de informare şi utilizare responsabilă a internetului pentru a permite utilizatorilor să aibă acces la informaţii şi să poată evalua, dar şi să creeze un conţinut audiovizual în mod responsabil şi în condiţii de siguranţă. Reglementarea, în anumite privinţe, a platformelor de partajare a materialelor video este o prerogativă care completează domeniul de activitate al CNA, atribuită odată cu implementarea în legislaţia audiovizuală din România a prevederilor Directivei Serviciilor Media Audiovizuale”, se arată .

Potrivit Codului audivizualului, Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 6 ani. (2) În absenţa preşedintelui conducerea Consiliului este asigurată de vicepreşedinte. Vicepreşedintele este ales prin vot secret de către Consiliu, în prezenţa a cel puţin 9 membri ai acestuia, pentru un mandat de 6 ani. Dacă funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte devine vacantă, se procedează la alegerea unui preşedinte, respectiv vicepreşedinte.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. RENTIERI IN SLUJBA PARTIDULUI SI SECURITATII DAR PE BANII SPALATILOR PE CREIER.

  2. Monica Gubernat este o individa fără rușine , o frustrată și avida de putere , care pt ciuma roșie a fost SCLAVETE (!) …preșul pe care s-a șters Kartelul Msaia-Media

  3. Aprobat Felix zis Varanu!

  4. Foarte trist foarte trist.
    Era cu siguranta mai bun turnatorul vaxxy.nist
    Ura să traiască!!!

  5. O noua zi, o noua sluga a coalitiei pentru furat.