G4Media.ro

Medicul Virgil Musta, acuzat de ANI de conflict de interese administrativ: o…

sursa foto: banatulmeu.ro

Medicul Virgil Musta, acuzat de ANI de conflict de interese administrativ: o firmă în care el și fratele lui erau asociați a încheiat un contract cu spitalul unde Musta e șef de secție / Medicul a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi pus asistentele de la spital să lucreze la clinica sa privată

Şeful Secţiei Boli Infecţioase a Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, medicul Virgil Musta, este acuzat de ANI de conflict de interese administrativ după ce firma în care erau asociaţi el şi fratele său a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu spitalul la care Musta lucra, relatează News.ro.

ANI a anunțat luni că Musta Virgil Filaret, şef al Secţiei Boli Infecţioase II în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara, este acuzat de conflict de interese administrativ.

„La data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată şi fratele acesteia deţin calitatea de asociat şi funcţia de medic primar, iar soţia persoanei evaluate deţine funcţia de medic specialist, a încheiat un contract de prestări servicii medicale şi actele adiţionale aferente, cu spitalul în cadrul căruia MUSTA VIRGIL FILARET exercită funcţia de şef secţie, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din acelaşi act normativ”, argumentează Agenţia Naţională de Integritate.

Medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată de DNA, la sfârşitul lui noiembrie 2022, pentru instigare la abuz în serviciu, după ce ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale – recoltarea de probe pentru teste COVID-19 – la firma la care el este asociat, deşi ele se aflau în timpul programului de lucru la unitatea medicală publică. Alături de Musta au fost trimise în judecată Diana Manolescu, director medical al spitalului, o asistentă medicală şi o altă femeie, medic.

Citește și Medicul Virgil Musta, devenit celebru datorită sfaturilor din pandemia COVID, a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi pus asistentele de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara să lucreze la clinica sa privată/ Și directorul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase a fost trimis în judecată

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Medicii sunt cu kr-ul in 2 bărci: și la stat și la privat, au profitat și vor profita in continuare de situatia asta. E clar un conflict de interese, e la mintea cocoșului cum se spune în popor. Nu e in interesul cetățeanului actuala stare de fapt. Legislația trebuie schimbată! Sa le facă 5000 de euro la stat, nu am nici o problema, dar sa lucreze doar la stat, să își respecte meseria și pacienții. Asta e normalitatea nu ce e acum.

    • Ca medic ce lucreaza atat la stat (doar garzi, adica 5 ture de 24 de ore – deci 3000 lei/luna net) cat si la privat, sunt 100% de acord cu aceasta afirmatie. Nimic nu mi-ar place mai mult decat sa fiu doar intr-un singur spital bine dotat, platit cu €5000/luna, unde sa-mi vad de treaba intr-un singur loc, de luni pana duminica. Nu as calca o secunda la privat, sa stau sa ascult toti mofturosii. Traiesc excelent cu asa bani, iar pensia ar iesi foarte buna. In plus, pacientii ar avea atentia mea 100%, fara sa ma gandesc ca mai am de vazut si ingrijit pacienti internati si operati si prin alte spitale.

  2. Feuda România.

  3. Lasati eroii in pace!

  4. Sunt doua explicatii pentru un astfel de gest: ori nu le ajung miile de euro sa traiasca de pe o zi pe alta ori se cred semizei si nu pot fi atinsi de muritorii de rand.
    P.S. Sau poate o combinatie: semizei muritori de foame?

    • Semizeu nu se crede, ca nu e Tate. Iar daca un om ce si-a rupt hainele prin scoli si rezidentiate peste 20 de ani de zile nu merita €10.000 pe luna, dar un proxenet merita €100.000 pe luna, atunci aveti prioritatile in viata incurcate.

    • Guajacol,

      Voi, medicii, meritati sa fiti batuti si fortati sa lucrati gratis toata viata la cate nedreptati ati comis si la cata spaga ati luat.
      Sunteti ultimele specimene ale societatii, dupa 20 de ani prin scoli pe banii cetatenilor mai aveti curaj sa cereti 10000/luna?
      Bai nesimtitilor, asta-i acelasi medic care vroia sa inchida pe toata lumea in casa pentru ca nu erau vaccinati, pe langa ca sunteti scoliti pe banii nostrii, cereti spaga cand sunteti platiti ca-n vest ca sa oferiti servici de cea mai prosta calitate. Nu ti-e rusine bai nesimtitule?
      Merita 10000/luna ala care-si plateste scoala, ca in sua, nu cand sttai pe banii altora si apoi ii tratezi ca pe niste caini cand ajung in cabinet.

  5. Acest medic al dezinformarii COVID ar trebuii sa faca o vizita la beciul domnesc.