G4Media.ro

Grindeanu: Contractele pentru execuţia celor 3 loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău au fost…

Sursa foto: CNAIR

Grindeanu: Contractele pentru execuţia celor 3 loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău au fost câştigate de un constructor român

Contractele pentru execuţia celor trei loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău au fost câştigate de un constructor român, iar după semnarea documentelor acesta are la dispoziţie 30 de luni pentru finalizarea lucrărilor, a notat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook, informează Agerpres.

Lotul 1 (Focşani – Domneşti Târg) are o lungime de 35,60 kilometri şi o valoare de 2,35 miliarde de lei (fără TVA).

Lotul 2 (Domneşti Târg – Răcăciuni) se întinde pe 38,78 km, iar valoarea execuţiei acestuia se ridică la 2,48 miliarde de lei (fără TVA), în timp ce costurile pentru Lotul 3 (Răcăciuni – Bacău), în lungime de 21,52 km, ajung la 1,67 miliarde de lei (fără TVA).

Pe traseul întregii secţiuni de autostradă Focşani – Bacău, de 95,9 km, vor fi construite 91 de poduri şi pasaje.

„Îmi doresc să nu existe contestaţii, astfel încât să putem semna contractele cât mai repede pentru această autostradă finanţată cu bani din PNRR”, a adăugat ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Asta e o non-stire. Care e constructorul roman?
    PS. Firma e UMB dar sa nu ziceti la numeni, se pare ca e secret.

  2. Tovarășul Grindă și borfașii din grupul infracțional organizat numit PSD, își închipuie că pot duce cu preșul pe toți cetățenii români.
    Toate aceste „autostrăzi pesediste” vor fi gata atunci când Grindă, Ciolacu și infractorii acestui „partid” vor fi pensionari speciali de lux !

  3. 15,5 meleoane de euroi/km de autostrada,adica 15.500 euro/metru,adica 155euro/cm.O fi mare pretul?

    • 155 de euro cm, dar probabil uiți ca e 1 cm înmulțit cu lățimea unei autostrăzi care e de 26 de metri adică 2600cm. 155 de euro 2,6 metri pătrați de autostradă, ce ti se pare asa fenomenal ?

    • Problema e ca anexele cu preturi nu sunt modificate de prin anii ’80. Nu e neaparat un act de coruptie, e rezultatul pasivitatii.

  4. Aceasta autostrada este un nonsens !!
    Nu se leaga de nimic si nu este o prioritate. Ne trebuia Bacau-Brasov, dar acolo nu se baga hoții ca e greu de facut si habar nu au cum si nici utilaje de spart muntii.
    Se baga aici pe teren ca n palmă, unde se iau banii ușor si cu lopata.
    De la Bacau la Focsani se circula foarte bine, drumul expres este curat, bun, drept, etc… Aceasta bucata de autostrada nu are niciun sens, repet… S au repezit ca hultanii sa ia repede banii europeni pe ceva care poate sa mai astepte. Prioritatilr si nevoile noastre sunt altele mult mai urgente… Dar psd ul atat stie…jaf si jaf si jaf de 30 de ani