G4Media.ro

Peste 4.800 de exemplare de zâmbri, inventariați în Parcul Național Călimani /…

Sursa foto: Montaniarzi.ro

Peste 4.800 de exemplare de zâmbri, inventariați în Parcul Național Călimani / Arborele poate ajunge până la vârsta de 1000 de ani

Un arbore foarte valoros, care poate ajunge până la vârsta de 1000 de ani și nu se găsește decât în câteva țări din Europa – Zâmbru (Pinus cembra), este prezent cu mii și mii de exemplare în județul Suceava, informează Monitorul de Suceava.

În cadrul unei acțiuni de inventariere a exemplarelor de Zâmbru din Rezervația Științifică Jnepeniș cu Pinus Cembra au fost identificate până în prezent, peste 4.800 exemplare de zâmbri. Reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor spun că rezultatul este excepțional, dar numărul final va fi mai mare, deoarece procesul se desfășoară în continuare.

„Rezervația este de tip forestier, se întinde pe 384,2 hectare și este situată în caldera Munților Călimani, la obârșia văii Neagra Șarului, sub Vârful Răchitiș, pe raza comunei Saru Dornei.

Zâmbrul (Pinus cembra) este un arbore conifer, poate atinge o înălțime de până la 20–25 m și un diametru de peste 2 metri, rădăcina fiind pivotantă, cu o bună rezistență la doborâturile de vânt. În tinerețe coroana sa este spectaculoasă, piramidală, apoi devine largă și rotunjită, adesea neregulată, cu multe vârfuri. Scoarța este verde-cenușie, netedă.

Zâmbrul este răspândit în Europa, prin Alpi și Carpați, în zona subalpină și alpină, este rezistent la climatul de mare altitudine, cu geruri și variații termice extreme, dar are nevoie de multă lumină, motiv pentru care crește mai degrabă izolat sau în grupuri cu exemplarele depărate unul de altul.

Se găsește la limita superioară a zonei forestiere, până la altitudini de 2300 de metri, în văi cu fenomene glaciare din munții Călimani, Rodnei, Făgăraș, Parâng și Retezat. Poate rezista la temperaturi de până la -43 °C.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Ne bucurăm pentru “zâmbrii”. Dar ceva zimbrii ați mai văzut?

  2. cautati si zada, e un arbore fenomenal. dar nu stiu daca creste in romania.

    • Creste amice ! Creste foarte bine ! Mi-aduc aminte de zadele de galbene toamna ! O frumusete ! Zada este conifer care isi pierde frunzele iarna ! Este folosit ca arbore ornamental pentru frumusetea sa > Avem si „pe aici” prin USA – unde viata m-a adus de cativa ani frumoase – tinere zade la casa de vacante din statul Michigan !

  3. Dau politicienii acu cu niste zeama de drujba si rezolva cazul…

  4. Articol sponsorizat de Husqva ?

  5. Despre faptul ca analfabetul cu doctorat de la MIPE vrea sa ciunteasca prin OUG parcul national n-veti voie sa scrieti, ca-i PNL-ist?

  6. Am văzut câteva exemplare și în Munții Cindrel. Cu siguranță că sunt mai multe. E o mare bucurie când vezi acest conifere. Aceste exemplare sunt în afara pădurii de brad în zona jneapanului și de aceia se vad foarte bine deasupra „mării” de jnepenis.