G4Media.ro

SONDAJ: Mai mult de jumătate dintre copii spun că profesorii cer bani…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

SONDAJ: Mai mult de jumătate dintre copii spun că profesorii cer bani pentru fondul clasei / O treime susțin că profesorii discriminează elevii

Mai mult de jumătate dintre copiii din comunităţile dezavantajate spun că profesorii le cer bani pentru fondul clasei ca să ia diverse materiale, relevă un sondaj realizat de World Vision România, care aminteşte că Legea Educaţiei şi Constituţia prevăd că accesul la învăţământ este gratuit şi obligatoriu.

O treime dintre copii susţin că, în clasa lor, profesorii discriminează elevii, în baza capacităţii intelectuale, aspectului fizic, religiei, îmbrăcăminţii sau dizabilităţii, în timp ce 45% spun că sunt colegi care discriminează alţi elevi.

Fundaţia World Vision România anunţă, într-un comunicat transmis vineri Agerpres, demararea campaniei „Autorităţi La Sat”, prin care încurajează politicienii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor statului să meargă în comunităţile vulnerabile, decidenţii putând astfel să identifice direct nevoile elevilor şi apoi să promoveze măsuri prin care să protejeze drepturile tuturor copiilor.

Campania este lansată în contextul în care pe 20 noiembrie se marchează Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.

Prima vizită este realizată vineri de ministrul Ligia Deca, alături de Cristina Cuculas, secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Cătălina Galer, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, europarlamentarul Dragoş Pîslaru, subprefectul de Bucureşti Jean Badea, inspectorul şcolar de educaţie permanentă şi activităţi extraşcolare ISJ Ialomiţa, Gica Dinu, şi inspectorul pentru management instituţional la ISJ Ialomiţa, Ileana Buzea.

Oficialii vor vizita o şcoală şi un liceu din două comunităţi dezavantajate din judeţul Ialomiţa, unde World Vision România implementează programul „Pâine şi Mâine”, respectiv „Vreau în clasa a 9-a”, care au ca scop creşterea nivelului de bunăstare al copiilor şi reducerea abandonului şcolar.

Potrivit sondajului realizat de World Vision, 52% dintre elevi mai susţin că ei sau colegii lor au fost daţi afară din clasă de către profesori ca pedeapsă pentru un comportament pe care pedagogii l-au perceput ca deranjant sau deviant, iar 6 din 10 copii (59%) afirmă că nu primesc note mici drept pedeapsă.

Cercetarea mai relevă că 70% dintre copii afirmă că profesorii le cer să aducă bani de acasă pentru culegeri şi alte caiete speciale cu exerciţii de lucru, iar 51% spun că li se cer bani şi pentru fondul clasei ca să cumpere materiale pentru desfăşurarea orelor – topuri de hârtie şi markere la bureţi, cretă.

Mai mult de patru din zece (43%) dintre elevii respondenţi au arătat că nu au fost consultaţi, anul trecut, nici măcar o dată de către profesori referitor la predarea şi evaluarea din clasă, în timp ce 28% spun că li s-a cerut doar o singură dată feedback în anul şcolar trecut.

„Drepturile copilului, stipulate în Convenţia ONU pentru Drepturile Copilului şi alte acorduri internaţionale, cât şi în legislaţia naţională, sunt încălcate zi de zi în rândul copiilor din România, situaţia fiind cu atât mai gravă în comunităţile vulnerabile”, se arată în comunicatul World Vision România.

Potrivit sondajului realizat de Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România în rândul a 659 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal, majoritatea din mediul rural sau din oraşe mici, unul din cinci copii, respectiv 21%, spune că petrece zilnic, în medie, între trei şi patru ore pentru teme şi alte activităţi de învăţare în afara programului şcolar. Unul din zece adolescenţi (14%) petrece chiar şi mai mult de patru ore.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. LOL la aproape toate scolile se cere fondul clasei indiferent de statut sau zona. La noi s-a cerut pana si pentru mastile chirurgicale pe timpu pandemiei care au disparut rapid, sa nu mai vorbim de topuri de hartie, cartuse de imprimanta sau rechizite. Ca supliment se face si reclama la carti pentru copii ca sa le cumpere parintii.

  2. Ați votat PSD 30%, PNL 25%, deci nu vreți educație.

  3. Inca mai sunt vechile metehne ce s-au mostenit. Numai are Ministerul Invatamantului bani de cere de la elevi? Conducerea scolii nu este in stare sa ceara de la Inspectratul Judetean sau de la Minister? Penibil. Profesorii si directorii numai au voie sa ceara bani de la elevi.

  4. Sistemul corupt, se implementeaza de mici, copiilor.
    Cum? Simplu: sunt educati sa plateasca pentru ceva gratuit. De aici trebuie sa luptati, daca doriti sa schimbati ADNul romanilor (coruptia devanita normalitate)

  5. dar „duoamnele” mai cer și bijuterii de aur/telefoane/genți și alte lucruri scumpe de ziua lor sau de 8 martie.

  6. copii mincinosi ,nu sunt batuti destul!

  7. Sistemul centralizat de finantare 100 per cent si-a dovedit inca odata neputinta !