G4Media.ro

Specialiști: 1 din 2 adulţi cu diabet nu este diagnosticat în România/…

Sursa foto: Pexels

Specialiști: 1 din 2 adulţi cu diabet nu este diagnosticat în România/ La fiecare 6 secunde, un pacient moare/ Peste 1,2 milioane de români sunt monitorizați în programul de diabet/ Cauzele diabetului

De Ziua Mondială a Diabetului, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu Diabet ASCOTID trag un semnal de alarmă asupra pericolului de a fi diagnosticat cu diabet zaharat tip 2 în faze târzii, când au apărut deja complicaţiile, transmite News.ro.

”Numărul de cazuri descoperite va creşte uşor în acest an. Dacă în 2019, numărul de cazuri noi era de 76.967, în 2020 a scăzut la 59.914,în 2021 a fost de 82552, iar în primele şase luni din 2022 a fost de 41849 (ceea ce arată o creştere) (conform datelor INSP). În prezent, în România, 1.207.053 persoane sunt sub monitorizare în programul de diabet”, potrivit unui comunicat al asociaţiei.

„Numărul persoanelor care trăiesc cu diabet este cel puţin dublu faţă de cei care sunt diagnosticaţi. Potrivit statisticilor la nivel mondial, 1 din 2 adulţi cu diabet nu sunt diagnosticaţi. Este important să educăm populaţia să îşi facă analizele periodic pentru a depista la timp orice modificare. Din păcate, multe persoane ajung la medic când diabetul este deja avansat şi există multe complicaţii. Recomandarea mea în această zi este ca starea noastră de sănătate să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi, să începem să ne preocupăm de sănătate înainte de apariţia oricărei boli, iar dacă suntem diagnosticaţi cu o boală, sa respectăm recomandările medicilor. Este singura modalitate pentru a ne asigura o viaţă de o cât mai bună calitate pentru cât mai mulţi ani”, a declarat dr. Daciana Toma, medic de familie, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi consultant COPAC pe proiecte de educaţie în sănătate.

Dacă în prezent un adult din 10 are diabet, se estimează că până în 2030, un adult din 9 va avea. 537 milioane de pacienţi sunt diagnosticati la nivel mondial, iar in 2030 se estimează că numărul lor va ajunge la 643 milioane. În 2021, 6,7 milioane de adulţi au decedat din cauza complicaţiilor provocate de diabetul zaharat. La fiecare 6 secunde, un pacient pierde lupta cu diabetul.

Semne şi simptome de alarmă: tulburări de vedere, polidipie (sete), poliurie (urinare în exces), scădere în greutate, polifagie (senzaţie de foame), amorţeli la nivelul membrelor, infecţii frecvente

Factorii de risc: Rude de grd I cu DZ, suprapondere/obezitate, sedentarism, vârsta peste 45 de ani, hipertensiune arterială, modificări ale profilului lipidic diabet gestaţional

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Daca ar muri un roman la 6 secunde ar fi 14400 pe zi si peste 5 milioane pe an. In 4 ani ar disparea Romania cu totul. Articole scrise de oameni f inteligenti.