G4Media.ro

Președintele Consiliului Județean Covasna: Avem probleme financiare majore, vistieria e goală

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Președintele Consiliului Județean Covasna: Avem probleme financiare majore, vistieria e goală

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna susţine că instituţia se confruntă cu probleme financiare majore pe fondul problemelor generate de războiul din Ucraina, relatează Agerpres.

Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că toate cheltuielile au crescut, iar „vistieria este goală”, prin urmare instituţia ar putea avea dificultăţi în cazul apariţiei unor eventuale cheltuieli neprevăzute.

„Am intrat în anii 2020 cu două probleme majore: mai întâi virusul şi anul acesta, războiul (…). Iar războiul şi răspunsul dat de Uniunea Europeană la războiul din Ucraina, iniţiat de Rusia, ne-a dus într-un colaps economic inimaginabil şi asta, desigur, se reflectă nu numai în viaţa personală a oamenilor, ci şi în viaţa administraţiei publice locale şi judeţene. Ca să vă dau un exemplu: dacă un covor asfaltic de 4 centimetri acum costă 75 de lei metrul pătrat, în 2020 era exact jumătate. La plombări, acum costă 104 lei un metru pătrat şi în 2020 era exact la jumătate. La deszăpeziri acum doi ani de zile era 4600 de lei un kilometru, acum costă 6000”, a menţionat Tamas Sandor.

Acesta a mai spus că scumpirile au afectat o serie de programe şi proiecte, amintind, printre altele, lucrările de reabilitare a drumurilor din bazinul Baraolt, care au stagnat timp de mai multe luni.

„Avem programe mari, de pildă reconstrucţia sistemului drumurilor din bazinul Baraoltului. Am semnat contractul de finanţare cu POR în februarie 2018, în 2020 am semnat contractul de execuţie şi anul viitor o să terminăm (…) Dar din februarie, timp de aproape 6 luni de zile ne-am împotmolit (…) A durat trei luni până când Guvernul şi după aceea Parlamentul au schimbat legislaţia încât şi proiectele europene să fie puse sub lupă şi să aibă corecţii la cheltuieli şi după aceea ne-au trebuit încă două luni de zile până ne-am înţeles concret cu executantul, care era pe cale să ne lase în noroi la modul concret. În fine, am ieşit din impas, dar, într-adevăr, am avut şi avem probleme majore, nu numai financiare, ci mai ales juridice în ţara asta (…) Bugetul nostru se compune din două părţi: la secţiunea de dezvoltare avem bani ca să putem finanţa lucrările pe care le-am iniţiat sau pe care o să le iniţiem, însă acolo sunt probleme juridice ca să ajungi corect şi concret unde trebuie. La secţiunea de funcţionare sunt probleme. Am rezolvat până acum, însă avem casieria goală. Deci, avem visteria goală în Consiliul Judeţean. Nu avem probleme financiare cotidiene, dar dacă se iveşte o problemă în următoarele săptămâni s-ar putea să nu ştim ce să facem”, a mai spus preşedintele CJ.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Poate sunt bani romanesti si nu stiu sa ii citeasca

  2. Și? Cum vedeți rezolvarea? Bani de la bugetul de stat? Și cu autonomia cum e?

  3. Salariile merg bine, da? V-ati dat cat ati vrut… acum va plangeti ca ati luat tot…

    • Nu ai citit? de salarii sunt bani. Pentru alt cheltuieli neprevazute nu sunt: prime, cadouri de sarbatori , ca se apropie, deplasari la ski……. urgente neprinse in buget

  4. Cred ca problemele vin din…. Ungaria. Sau mai bine spus, nu mai vin banii de la Orbanovici! CA sa vezi, curat ghinion, acum au inceput sa planga pe la buget! Pai nu doreati voi automonie????? Sa v-ajunga!

  5. Secuismul nu prea ține de foame…