G4Media.ro

Pompierii arădeni s-au confruntat cu primul incendiu la o maşină electrică /…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Pompierii arădeni s-au confruntat cu primul incendiu la o maşină electrică / Au intervenit trei ore pentru stingere / Autoturismul a ars în proporţie de 40%

Pompierii arădeni s-au confruntat cu primul incendiu izbucnit la o maşină electrică, în urma unui scurtcircuit produs la baterii, iar intervenţia pentru lichidarea flăcărilor a durat trei ore, în condiţiile în care în astfel de cazuri se folosesc cantităţi mari de substanţe de stingere, anunță Agerpres.

Incendiul s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, pe o stradă din localitatea Vladimirescu, iar autoturismul este unul electric – hibrid.

„Pompierii militari arădeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare şi un echipaj SMURD pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu care a cuprins un autoturism hibrid, staţionat pe strada Horia din localitatea Vladimirescu. La sosirea echipajului de intervenţie incendiul se manifesta la nivelul compartimentului bateriei aflat sub bancheta din spate a autoturismului. Deşi a fost prima intervenţie de acest tip pentru pompierii arădeni, aceştia au lichidat incendiul în limitele găsite, autoturismul fiind afectat în proporţie de 40%”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Conform sursei citate, „incendiile la autoturismele de tip hibrid şi electric presupun folosirea de cantităţi mari de substanţe de stingere şi timp îndelungat”. În acest caz, intervenţia a durat trei ore.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit la sistemul de baterii al maşinii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Nu numai ca sunt probabil primii la mașini electrice, dar uite ca au avut si primul incendiu.
    Tot Banatu-i fruncea.
    Va da G4 știri despre fiecare incendiu la mașinile cu combustie interna? Nu, desigur, n-ar mai fi spațiu de nimic altceva.

  2. De ce nu dați și stiri cu mașinile cu combustie internă care iau foc?!

    • N-ar mai fi loc pentru alte stiri.

    • Daca vorbim despre diferenta in ce priveste combustibilul…
      Fiindca la alea cu combustibil este simplu: se stinge in cateva minute daca este doar combustibil scurs sau face explozie rezervorul si mai arde ce s-a imprastiat.
      Bateria arde datorita energiei pe care continua sa o degaje pana cand se descarca complet.
      Daca vezi cum si cat arde o bateriede la smartfon strapunsa din greseala la extragere, te lamuresti.
      Pe de alta parte, ce rost are sa stingi – in afara de a limita extinderea incendiului catre exterior – cand nimic nu se mai poate recupera? Distrus in proportie de 40% inseamna ireparabil.

  3. Trei ore …wtf…

  4. Din pozele de pe alte siteuri ar rezulta ca e o toyota corolla hibrid.

    Cam ciudat, ai fi zis ca astia ar trebui sa stie cu partea electrica, ar merita un follow-up cu cauza si daca a fost de la utilizator sau de la producator.

  5. Licenta pe LiFePo a Chinei a expirat, pot fi produse oriunde fara comisioane.
    Avem deja masini cu LiFePo, bateriile au mii de cicli, pot fi incarcati 0-100 fara probleme si nu iau foc 10 ore…

  6. Eu n-am inteles daca masina e una electrica SAU hibrida, ca-s doua chestii diferite.

    • dorelule, masina hibrid electrica face parte din categoria masini electrice, pt ca are motor electric. e hibrid pt ca are o sursa suplimentara de energie fata de baterii

    • …iar in comunicat se mentioneaza explicit ca focul era localizat la baterie.
      Tot restul masinii electrice arde la fel ca la masina cu motor termic.
      Bateria e un fel de bomba, ceva mai lenta dar si mai greu de dezamorsat, pentru ca o data amorsata, focul se auto-intretine din baterie.