G4Media.ro

Tulcea: O treime din medicii de familie din judeţ sunt pensionari. Niciun…

Sursa foto: Pexels / Karolina Grabowska

Tulcea: O treime din medicii de familie din judeţ sunt pensionari. Niciun medic nou nu a venit în acest an în Deltă

O treime din medicii de familie din judeţul Tulcea sunt pensionari, iar situaţia este considerată îngrijorătoare de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), cu atât mai mult cu cât anul acesta în judeţ nu a venit niciun medic nou.

Directoarea generală a CAS, Eugenia Vasile, a declarat pentru Agerpres că, în momentul de faţă, în judeţul Tulcea, sunt 79 de medici de familie, un număr considerat insuficient, iar opt unităţi administrativ-teritoriale sunt neacoperite de aceştia.

„Avem opt localităţi neacoperite, iar zece localităţi cu puncte de lucru, astfel încât, spunem noi, acoperim cu aceste tipuri de servicii majoritatea localităţilor. Trebuie să spun însă că 34% din medici sunt pensionari şi ne îngrijorează acest lucru, pentru că în ultima perioadă nu a mai venit nimeni care să-şi dorească un contract în medicina de familie”, a menţionat Eugenia Vasile.

Conducerea CAS a amintit că sporul de 200% pentru medicii de familie care profesează în Deltă nu a declanşat „o avalanşă a medicilor”.

„Delta este frumoasă în sezon, dar medicii de familie trebuie să-şi acopere din veniturile cu CAS toate cheltuielile pe care le au, cheltuieli care nu sunt mici, având în vedere că deplasarea se face pe apă, iar întreţinerea reclamă cheltuieli ridicate. Un medic trebuie să aibă o asistentă medicală pe care să o plătească. În plus, populaţia din deltă e foarte mică, astfel încât acest spor de 200% e insuficient pentru un cabinet medical. Singura soluţie e ca acolo să ajungă medici care să-şi deschidă puncte de lucru şi am fi foarte bucuroşi dacă ar veni măcar două zile pe săptămână, timp de 10 ore”, a mai spus directoarea generală a CAS.

Eugenia Vasile a amintit că o modificare legislativă adoptată recent le permite medicilor de familie să-şi deschidă puncte de lucru şi în zone în care există cabinete medicale.

„Această modificare duce la ridicarea calităţii actului medical. Aşteptăm normele de aplicare”, a adăugat directoarea generală Eugenia Vasile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Doar nu-s prosti sa lucreze in conditii mizere dupa ce o jumatate din viata au invatat. Foarte bine,cine are nitel de minte trateaza strainii in conditii decente. Cine ramane ultimul stinge lumina….daca va mai fi curent. 😃