G4Media.ro

Iași: Medic demis din funcția de conducere după ce s-a descoperit că…

sursa foto: captura video Antena3

Iași: Medic demis din funcția de conducere după ce s-a descoperit că și-a internat părinții în secția în care lucra, 1.229 de zile, pe parcursul a 6 ani

Medicul Laura Gheucă Solovăstru – șefa clinicii de Dermatovenerologie din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi – a fost demisă din funcţie după ce s-a constatat că şi-a internat părinţii în secţia în care lucra 1.229 de zile, cumulat, pe parcursul a şase ani, relatează Agerpres.

Managerul Spitalului „Sf. Spiridon”, prof. univ. dr. Daniel Vasile Timofte, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că s-a decis încetarea exercitării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de medic şef al Secţiei Clinice Dermatovenerologie de către prof. univ. dr. Laura Gheucă Solovăstru şi preluarea acestora de către dr. Alina Stincanu.

Decizia a fost luată după ce o comisie a constatat că medicul Laura Gheucă Solovăstru şi-a internat părinţii în clinica pe care o conducea, în loc să îi interneze la o secţie de paliaţie.

Conform raportului comisiei, în perioada 2016 – 2022, pacientul Nicolae Solovăstru a avut 20 de spitalizări, între 15 şi 85 de zile, însumând 927 de zile, trei reinternări fiind la distanţă de două – trei zile. De asemenea, în perioada 2016 – 2022, pacienta Rodica Solovăstru a avut 12 spitalizări, între 3 şi 47 de zile, însumând 302 zile.

„Deşi indicatorii de eficienţă ai secţiei din 2018 – 2022 se menţin la valori optime, totuşi spitalizările prelungite şi repetate nu se justificau după diagnosticul principal de internare într-o secţie clinică a unui spital de urgenţă. Ca diagnostic principal de internare predomina urticaria acută şi cronică acutizată la alimente sau antiinflamatoare, fără a se efectua teste alergologice sau fără a fi susţinut de prezenţa eozinofilelor crescute sau de imunoglobulina IgE, reprezentând asftel o neconformitate cu protocolul de diagnostic şi tratament al urticariei alergice”, precizează prof. univ. dr. Daniel Vasile Timofte.

Potrivit comunicatului citat, comorbidităţile cronice ale pacientului bărbat sunt hipertensiune arterială, fibrilaţie atrială, AVC sechelar, hemipareză stânga, diabet zaharat. De asemenea, pacientul este purtător cronic de sondă urinară. Cu excepţia unui episod de decompensare cardiacă şi pneumonie SARS-CoV-2, a necesitat 17 zile de îngrijiri în ATI. „Ar fi putut fi manageriate mai adecvat într-un serviciu de paliaţie sau geriatrie”, se precizează în comunicatul de presă.

De asemenea, diagnosticul principal de internare pentru femeie a fost predominant de urticarie acută sau cronică acutizată. „Din analiza evoluţiei consemnate în foile de observaţie nu reiese justificarea unei spitalizări prelungite”, arată sursa citată.

În urma celor constatate de comisie, conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” va implementa un sistem de alerte InfoWorld, care să semnaleze spitalizările prelungite, urmând ca lunar să se facă analiza acestora.

Conducerea spitalului dă asigurări că va continua verificările şi din punct de vedere financiar-contabil, iar în situaţia în care se va constata existenţa unui prejudiciu se vor aplica măsurile legale care se impun.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Și? Despăgubiri pentru spital, nimic?

    • „Conducerea spitalului dă asigurări că va continua verificările şi din punct de vedere financiar-contabil, iar în situaţia în care se va constata existenţa unui prejudiciu se vor aplica măsurile legale care se impun.”

  2. Nu ma mir, in Spitalele de stat, sefimea face ce vrea!!!!
    BANII publici sunt cheltuiti si furati fara nici o VERIFICARE a Curtii de Conturi sau a vreunui Departament al Spitalelor!
    Fura care cum poate!!!

    • Cine-s sefii Curtii de Conturi? Niste hoti politici mai mari decat astia! Toate institutiile de control din tara asta, care trebuiau sa fie independente si sa aplice legea, au fost infestate cu politruci.

  3. Fosta manager de la Sibiu a fost acuzat[ că și-a internat mama. Ce s-a mai aflat?

  4. În acest spital nu exista nici un angajat fără „cunoștința ” toți au un prieten/ ruda

  5. Feudalism! Sistemul sanitar de stat încă este in feudalism.

  6. Faptele d nei dr nu sunt cumva abuz în serviciu cu prejudicii aduse statului român?
    Ar trebui sa se sesizeze parchetul si sa dea înapoi pana la ultimul leu pe care I a cheltuit spitalul pt ingrijirea părinților.
    Doar nu e tarlaua dumitale aceasta secție a spitalului, madame Gheuca!