Home » Analize » PLF va ține loc și de declarație epidemiologică / Cetățenii care intră în România nu mai trebuie să completeze această declarație, începând de luni

PLF va ține loc și de declarație epidemiologică / Cetățenii care intră în România nu mai trebuie să completeze această declarație, începând de luni

PLF va ține loc și de declarație epidemiologică / Cetățenii care intră în România nu mai trebuie să completeze această declarație, începând de luni
Ascultă articolul

Începând de luni, 20 decembrie 2021, cetățenii care intră în România nu vor mai fi nevoiți să completeze declarația epidemiologică, verificată până acum la punctele de trecere a frontierei, întrucât toate datele din declarația epidemiologică se regăsesc în formularul digital de intrare în România, transmite Ministerul de Interne.

- articolul continuă mai jos -

Formularul digital de intrare în România va scurta timpul de așteptare în punctele de trecere a frontierei prin faptul că cetățenii vor avea de trecut un singur filtru, nu două ca până în prezent, verificarea datelor fiind făcută automatizat.

Formularul digital de intrare în România (PLF) va intra în vigoare începând cu 20 decembrie și va putea fi completat electronic în aplicația https://plf.gov.ro începând cu 19 decembrie pentru ca toți cetățenii care vin în țară să aibă suficient timp să îl acceseze.

Formularul, dezvoltat de STS pe baza cerințelor operaționale stabilite de autoritățile medicale, nu trebuie tipărit pentru că în momentul trecerii punctelor de frontieră, la scanarea cărții de identitate/pașaport, va permite afișarea datelor din formular în aplicația informatică a Poliției de Frontieră.

Reamintim că acest formular trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de prezentarea la punctele de trecere a frontierei. Datele trebuie introduse corect pentru că sistemul informatic este interconectat cu DEPABD și Poliția de Frontieră pentru validarea datelor de identitate și Corona-forms, aplicația unde se regăsesc persoanele infectate cu SARS-CoV-2, izolate sau carantinate.

Citește și

Platforma pentru înregistrarea formularului de localizare (PLF) devine operaţională de duminică. Formularul este obligatoriu, începând din 20 decembrie, pentru intrarea în România

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole