G4Media.ro

50 de ani de la prima operație pe cord deschis în Transilvania,…

sursa foto: Facebook/ SUUMC

50 de ani de la prima operație pe cord deschis în Transilvania, sărbătorită prin muncă la Târgu Mureș: ”Ieri am realizat împreună două operaţii pe cord, iar astăzi am implantat o inimă artificială”

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a declarat joi, în cadrul festivităţii prilejuite de împlinirea a 50 de ani de la prima operaţie pe cord deschis din Transilvania, că în cadrul manifestărilor ştiinţifice legate de eveniment au avut loc două operaţii pe cord şi a fost implantată o inimă artificială, relatează Agerpres.

„Vreme de 50 ani, generaţii întregi de chirurgi cardiovasculari din Târgu Mureş au făcut ca inimile să bată şi timpul vieţii să curgă mai departe pentru oameni aflaţi, de multe ori, în situaţii limită. În urmă cu exact o jumătate de secol, la Târgu Mureş avea loc prima operaţie pe cord deschis din regiune. Performanţa de atunci a profesorului Ioan Pop de Popa, a Profesorului Radu Deac si a echipei din care au făcut parte doctorii Ilniczky şi Aczel venea la scurt timp după vizita la clinica de Chirurgie II şi Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş, a doctorului sud-african Christiaan Barnard, autorul primului transplant de cord din lume. Astăzi îi onorăm pe profesorii noştri. Şi o facem fără festivisme. O echipă de 20 de specialişti în chirurgia cardiovasculară din România, Ungaria, Serbia, Croaţia, Polonia şi Germania se află chiar acum la Târgu Mureş. Ieri am realizat împreună două operaţii pe cord, iar astăzi am implantat o inimă artificială”, a arătat dr. Horaţiu Suciu.

Doctorul a precizat că aceste intervenţii au avut loc la doar câteva zile după un transplant de cord, la un pacient care acum o lună primise şi el, cu succes, o inimă artificială.

„Astfel, proiectul generaţiei anilor 70 este împlinit acum de un altul, al altei generaţii, peste arcul de timp al unei jumătăţi de veac. În curând, pornim construcţia, la Târgu Mureş, a noului Institut al Inimii. În fiecare inimă se află un univers, pe care noi îl explorăm, ca să îl putem proteja. Cu mintea, cu inima şi cu bisturiul. Mulţumirile de astăzi merg spre toţi chirurgii cardiovasculari din Târgu Mureş care, în zeci de ani, au realizat capodopere. Asemenea marilor compozitori, prin succesul fiecărei operaţii, ei au mai pus o notă în simfonia vieţii pacienţilor pe care i-au tratat”, a susţinut dr. Horaţiu Suciu.

Doctorul a precizat că aceste intervenţii deja reprezintă o rutină, iar după 50 de ani, în Institutul Inimii din Târgu Mureş abordează toate patologiile la toate grupurile de vârstă, de la nou-născut până la adult, inclusiv transplantul cardiac.

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...