Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
La aproape 11 luni de la incendiul de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, soldat cu 15 morți, Parchetul General arată într-un comunicat că procurorii nu au terminat cercetările și continuă audierea martorilor.
Având în vedere referirile făcute în mass-media privind dosarul care are ca obiect incendiul de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț din data de 14 noiembrie 2020, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Activitățile efectuate până la această dată în cauza sus-menționată, instrumentată de Secția de urmărire penală și criminalistică, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, au urmărit administrarea unui probatoriu complex, astfel:
Pentru 5 expertize dintre cele menționate a fost sesizată Comisia Superioară de Medicină Legală. Au fost dispuse și alte 3 noi expertize medico-legale.
Totodată, au fost dispuse și efectuate 6 expertize genetice în vederea stabilirii identității victimelor.
Majoritatea persoanelor menționate anterior au fost reaudiate pentru clarificarea împrejurărilor noi apărute pe parcursul cercetărilor.
De asemenea, au fost efectuate și alte acte de cercetare penală, dintre care enunțăm: verificări la Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică Neamț, ISCIR, Inspectoratul de Stat în Construcții, Prefectura Neamț, Consiliul Județean Neamț, STS, Administrația Națională de Meteorologie, Institutul Național de Sănătate Publică, precum și restituiri de bunuri și altele.
Pe măsura depunerii tuturor rapoartelor de expertiză şi de control, vor fi efectuate procedurile de comunicare către părţi, în vederea formulării unor posibile obiecţiuni. Concluziile expertizelor şi constatărilor vor fi integrate cu restul probelor pentru stabilirea situaţiei de fapt care conturează infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
În vederea stabilirii persoanelor față de care pot fi continuate cercetările în calitate de suspecți este necesar a fi analizat coroborat ansamblul probelor administrate. Menţionăm că şi în aceste zile sunt în derulare verificări solicitate de organele de urmărire penală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.
Prezentarea unor date concrete în acest moment în sensul cauzelor producerii incendiului ar fi în măsură să pericliteze rezultatul anchetei.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa foto: Exploziv TV Neamț
Haideti domnilor mai incet. Avem niste fapte de prescris!
Reteaua de crima organizata din PNL a mai „spalat” acte de distrugere soldate cu pierderi de vieti omenesti.
Expertiza INSEMEX Petroșani trebuia imediat distribuita la institutii si intreprinderi, si prelucrata la PM pentru a evita o noua catastrofa, nu ținută in fisetele Ministerului Muncii.
La noi mai mult se cerceteaza, judecata poatea sa astepte, nu e nici o graba. Imi place de procuratura … cum incepe ea cercetarile „in rem” si termina tot asa.
Peste tot in lume timpul inseamna bani, in justitia din Romania nu inseamna nimic.
hai cu pensia pentru speciali !