Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Acoperișuri smulse de vânt, panouri publicitare aruncate la pământ, copaci căzuți, geamuri sparte – aceasta e imaginea de după vijelia uriașă care s-a abătut miercuri dupa-masa în județul Prahova, orașul Sinaia fiind cel mai afectat. Conform informațiilor transmise de Digi24, gara din Sinaia a suferit o deteriorare serioasă, traficul feroviar fiind blocat, astfel, trenurile cu destinația București au întârzieri de patru ore, în acest moment.
În acest moment, toată zona de nord a județului Prahova se află sub Cod Portocaliu de vreme rea.
ISU Prahova a transmis că pompierii intervin în aceste momente, pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice produse în orașul Sinaia. „Pentru gestionarea acestora acționăm cu autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, ambulanța pentru transport victime multiple, autospeciale pentru descarcerare și autospeciale de primă intervenție și comandă. La nivelul Detașamentului Sinaia a fost dispusă creșterea capacității operaționale și a fost activată grupa operativă la nivelul ISU Prahova”, transmite prahovainfo.ro