Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a prezentat proiectul unei noi şcoli, cu 50 de clase şi 1.250 de elevi, ce va fi construită în Cartierul Nufărul, printr-o investiţie de peste 99 milioane de lei. Sediul școlii va fi unul futurist, după cum arată proiectul prezentat de oficialul bihorean.
Primarul a explicat că miza municipalității este de a păstra învățământul într-un singur schimb.
„Avem din ce în ce mai mult un deficit de clase în învăţământul orădean şi trebuie să găsim soluţii pentru a nu ajunge ca elevii să înveţe în două schimburi. De altfel, suntem printre puţinele oraşe din ţară care nu au învăţământ în două schimburi. Un învăţământ de calitate trebuie să se desfăşoare într-un singur schimb. Mai ales că noile norme europene prevăd clase cu un număr mai mic de elevi, de la 30 sau 35, până la 25. Şi chiar dacă numărul elevilor nu scade, avem nevoie de mai multe spaţii”, a declarat primarul Florin Birta, potrivit unui comunicat.
Unul dintre corpurile școlii va avea un bazin de înot, vestiare, dușuri, grupuri sanitare și spații tehnice, iar la parter se vor găsi sala de sport, sala de forță, vestiare, grupuri sanitare, dușuri, infirmerie, birou și recepție.
De asemenea, în incinta școlii se vor amplasa două terenuri de baschet, un teren de minifotbal și unul de handbal și se va amenaja un spațiu verde generos.
Clip video (Primăria Oradea):
Ce design ieftin…. mai uitati-va si voi prin reviste de arhitectura macar.
archdaily.com
designboom.com
architizer.com
E o scoala publica. Uita-te si tu cum arata scoli publice din strainatate si apoi da-ti cu parerea.
Pai eu nu știu scoli private sa arate mai bine. Da-ne și noua un exemplu de școală cu super design.
Pur si simplu nu meritati decat ceea ce aveti!
Moderna moderna, dar de izolat tot cu polistiren?! Nu design-ul fatadei va face scoala moderna!