Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Modelele celor mai cunoscute animale preistorice, dinozaurii, vor putea fi admirate în Cetatea Oradea începând de sâmbătă. Dino Park Bucureşti aduce peste 50 de reptile mecanice, care umblă şi scot sunete, relatează ebihoreanul.ro

sursa foto ebihoreanul.ro
Expoziţia va rămâne în Cetatea Oradea până în 1 octombrie, putând fi vizitată zilnic în intervalul orar 11-20.
Între exponate se vor număra specii carnivore şi erbivore precum Tiranozaur, Pterozaur ori Triceratop.
Între altele, vor putea fi văzute şi ouă de dinozaur, pui, mamuţi sau alte animale care trăiau în acele timpuri.
„Noi vom amenaja întreaga expoziţie în partea de est, adică în zona Parcului Cetăţii. Un bilet de intrare costă 25 de lei pentru orice categorie de vizitator. Copiii până în trei ani vor avea intrare liberă”, a detaliat reprezentantul Dino Park Bucureşti, Anatolii Gorbanovschi pentru ebihoreanul.ro