Viața primilor români care au ajuns în America / „Suntem aproape trei sute de ciobani păzind turme mari de oi pe aici, prin statul Montana” / Sărăcia, armata și propaganda – motivele pentru care fugeau în SUA

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

La începutul secolului al XX-lea, mirajul „Lumii Noi” a pătruns adânc în inima Transilvaniei, iar satele din județul Sibiu au fost printre primele care au luat calea vapoarelor spre America, scrie Turnul Sfatului.

Împinși de sărăcie, de dorința de a scăpa de armata imperială sau pur și simplu de visul unei îmbogățiri rapide, mii de țărani și ciobani români au lăsat în urmă Carpații pentru a înfrunta necunoscutul de peste ocean.

Documentele vremii, în special paginile publicației „Foaia Poporului” din perioada 1900-1914, reconstituie o epopee a curajului, a suferinței și a adaptării. Mii de sibieni au plecat în America, în acea perioadă, iar poveștile lor de viață au fost publicată în ziarele vremii.

Una dintre cele mai fascinante mărturii despre viața românilor sibieni în America vine din anul 1912, din statul Montana. Aici, o comunitate de ciobani din Mărginimea Sibiului, în special din Poiana, și-a găsit o nouă casă temporară.

George Suciu, un poienar aflat în al treilea an de ședere în SUA, scria redacției „Foaia Poporului” că aproape trei sute de ciobani din satul său păzeau turme imense pe câmpiile americane.

”Chiar numai din Poiana Sibiului suntem aproape trei sute de ciobani păzind turme mari de oi pe aici, prin statul Montana. Și ne plătește simbrie foarte bună, 40 dolari (200 coroane austriece) pe lună. (…) Noi pe aicea o ducem bine, numai singurătatea aceasta e neplăcută pentru noi aicea, păzind turme mari de oi, două-trei mii de oi într-un ciopor și numai un cioban singur la fiecare ciopor. Dar așa unii dintre noi mai cetim jurnale de ne mai trece de urât prin aceste pustișaguri. E rău că prea puțini dintre românii noștri cetesc jurnale”, transmitea George Suciu din Poiana, din Lewis-Montana. Mesajul lui a apărut în ”Foaia Poporului” din 1903.

Unele situații au devenit anecdotice din cauza comunicării defectuoase între funcționarii Departamentului American de Imigrare de pe Insula Ellis și imigranții abia sosiți, care nu vorbeau engleza.

„Stră-străbunicul unui american pe nume John Landman, care a venit din România în jurul anului 1890, nevorbind engleza, fiind întrebat de șeriful care se dusese la staulul său de oi cine era, bărbatul, neînțelegând prea bine ce voia șeriful… a răspuns cu toate cuvintele pe care le știa în engleză, John, pentru că auzise că așa îi spuneau în loc de Ion și cuvintele land și man pentru a preciza că era proprietarul acelui loc. Șeriful a scris John Landman, deși numele bărbatului era Ion Zaharia”.

Mai multe detalii despre viața primilor români în America, puteți citi aici.