G4Media.ro

Unul dintre cele mai vechi parcuri din Oradea va intra în reabilitare…

Sursa foto: Primăria Oradea

Unul dintre cele mai vechi parcuri din Oradea va intra în reabilitare / Va fi amenajată o grădină japoneză şi vor fi montate bănci smart cu wi-fi şi prize pentru încărcarea telefoanelor mobile

Primăria municipiului Oradea va reabilita, în cadrul unui proiect cu o valoare de peste 7 milioane lei, unul dintre cele mai vechi parcuri din oraş, Parcul Petofi. Aici va fi amenajată o grădină japoneză, vor fi montate bănci smart cu wi-fi, prize pentru telefoanele mobile şi staţionare de biciclete. De asemenea, va fi reamenajat locul de joacă, relatează News.ro.

Lucrările vor demara la începutul verii, anunţă Primăria Oradea, într-un comunicat de presă, de miercuri.

”Unul dintre cele mai vechi parcuri din oraş, Parcul Petőfi va fi modernizat la începutul acestei veri, iubitorii de plimbări în aer liber, urmând să regăsească aici o cafenea – cofetărie, o grădină japoneză, bănci cu elemente de tip Smart (wi-fi, posibilitate încărcare telefoane), un loc de joacă reamenajat corespunzător pentru cei mici, rastel biciclete, toalete moderne. Toate intervenţiile au fost gândite în aşa fel încât să nu altereze caracterul istoric al parcului. Totodată, amenajările care vor fi realizate au la bază studiul peisagistic care vizează intervenţii pe 11 zone din parc, fără a afecta arborii maturi cu valoare dendrologică şi istorică”, se arată într-un comunicat de presă al primăriei.

Lucrările de modernizare a Parcului Petőfi au fost adjudecate, societatea desemnată câştigătoare fiind S.C. Dumexim S.R.L. Valoarea contractată pentru serviciile de proiectare şi execuţie este de 7.055.070,17 lei (fără TVA).

”Termenele de prestare a serviciilor sunt: 4 luni pentru elaborarea documentaţiei la faza PAC/DTAC+PT, la care se adaugă durata necesară obţinerii avizului Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor şi 12 luni pentru execuţia lucrărilor. Etapa de proiectare a lucrărilor de modernizare a Parcului Petőfi a început, estimându-se ca aceasta să fie gata până la sfârşitul lunii mai. Data de începere a lucrărilor de execuţie este iunie 2023”, precizează sursa citată.

În total, suprafaţa verde amenajată va fi de 18.079 mp, a aleilor pietonale asfaltate de 849,11 mp, suprafaţa aleilor pietonale cu piatră cubică 1.794,94 mp, suprafaţa aleilor pietonale cu piatră spartă 95,18 mp, suprafaţa de tartan a locului de joacă 318,78 mp, iar suprafaţa bazinului japonez de 310,93 mp.

Lucrările modernizare a parcului Petőfi, conform studiului de fezabilitate, vizează: amenajarea aleii de tranzit situată la limita sudică a parcului şi paralelă cu strada Petőfi Sandor prin asfaltare; amenajarea cu piatră cubică a aleilor principale şi cu piatră spartă a celor secundare; reamenajarea locului de joacă pentru copii cu pardoseală din tartan pentru aria de joc şi zona de siguranţă şi gazon pentru restul suprafeţei; restaurarea parapeţilor/zidurilor de sprijin din piatră, a pergolei şi zonei cu iaz şi a grădinii japoneze prin utilizarea materialelor naturale (piatră); refacerea zidurilor de sprijin şi înlocuirea confecţiei metalice din zona de pergole şi amenajarea cu plante căţărătoare; montarea de bănci cu elemente de tip Smart (wi-fi, posibilitate încărcare telefoane, staţionare biciclete).

De asemenea, lucrările mai vizează: reamenajarea zonei centrale prin dezafectarea fântânii decorative şi pregătirea amplasamentului (asigurare utilităţi) pentru posibilitatea amplasării unui spaţiu de alimentaţie publică (cafenea-cofetărie), având în vedere că în primăvara anului 1897 în Parcul Petőfi a fost ridicat un chioşc pentru o cofetărie, conform studiului istorico-arhitectural; realizarea iluminatului public şi a sistemului de curenţi slabi (necesari pentru montare camere video, wi-fi), realizarea sistemului de irigaţie automatizat, montarea mobilierului urban (bănci, coşuri de gunoi, indicatoare de orientare, rastel biciclete), dar şi amplasarea unor toalete moderne cu sistem de auto-curăţare.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează