
Unsprezece ţări din UE susţin măsuri comerciale pentru apărarea industriei oţelului
Unsprezece ţări membre ale Uniunii Europene au susţinut o propunere ce prevede măsuri comerciale pentru sprijinirea industriei europene a oţelului, menite să asigure continuitatea acestui sector, relatează agenţia de știri EFE, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Cele unsprezece ţări sunt Spania, Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, Polonia, România şi Slovacia.
Iniţiativa vine la două zile după ce patronatul european al oţelului, Eurofer, a avertizat că impactul acordului comercial încheiat între Statele Unite ale Americii şi Comisia Europeană „continuă să fie dramatic” pentru acest sector, deoarece Washingtonul menţine taxe vamale de 50% pentru acest tip produse.
Într-un comunicat, Ministerul spaniol al Industriei şi Turismului a subliniat, miercuri, „ridicata valoare strategică” a sectorului şi a insistat asupra sprijinirii unui cadru de protecţie comercială pentru siderurgia europeană, „în contextul excesului de capacitate de producţie la nivel mondial şi al actualului cadru multilateral de comerţ”.
Fără a se referi în mod expres la acordul cu administraţia preşedintelui Donald Trump, ministerul spaniol menţionează o serie de mari provocări pentru acest domeniu de activitate, precum concurenţa neloială din partea unor ţări terţe care nu respectă standardele de mediu şi pe cele sociale ale Uniunii Europene.
Dar industria oţelului se confruntă, de asemenea, subliniază comunicatul, cu provocarea de a face investiţii semnificative pentru modernizarea şi decarbonizarea instalaţiilor de producţie în Europa.
Conform datelor ministerului, fabricile siderurgice reprezintă „un sector cu o importantă greutate socio-economică”, cu 310.000 angajaţi direcţi şi 2,2 milioane posturi indirecte în UE.
Pentru Spania, măsurile de salvgardare aflate în vigoare, care protejează oţelul european începând din 2018, nu sunt suficiente în contextul actual.
De aceea, grupul de ţări menţionate solicită CE să pună în aplicare „în mod concret şi urgent” un nou cadru care să se ridice la înălţimea unei protecţii eficiente, aşa cum a anunţat Bruxelles în planul său de acţiune pentru oţel şi alte metale.
În plus, anul acesta trebuie confirmate investiţii cheie în mari proiecte de decarbonizare în Europa.
De aceea, ţările insistă împreună la CE să prezinte „fără întârziere” acest cadru de apărare, pentru a se putea aplica începând cu 1 ianuarie 2026.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.