Home » Articole » Un tânăr cu studii în Franța și Anglia, dar fără experiență în domeniu, numit președintele Autorității pentru Adopție

Un tânăr cu studii în Franța și Anglia, dar fără experiență în domeniu, numit președintele Autorității pentru Adopție

Un tânăr cu studii în Franța și Anglia, dar fără experiență în domeniu, numit președintele Autorității pentru Adopție
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Rareș-Petru Achiriloaie a fost numit marți de premierul Marcel Ciolacu în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Numirea a fost făcută ca urmare a unei adrese de la Ministerul Familiei, condus de Natalia Intotero. Achiriloaie a mai lucrat în administrația centrală, chiar cu Intotero, dar nu are nici o experiență în domeniul protecției copilului.

- articolul continuă mai jos -

El este președinte și fondator al Asociației Tinerilor din Administrația Publică (ATAP). Prezentarea de pe site-ul asociației arată că Rareș-Petru Achiriloaie este din Brașov și a finalizat studiile de licență la SOAS, University of London, cu specializarea în politică și relații internaționale. Anul II al programului de studiu l-a urmat la Institutul de Științe Politice din Paris (Sciences Po Paris).

A absolvit, de asemenea, programul de masterat în comunicare și relații publice din cadrul SNSPA București.

În anul 2018 a  director de cabinet al ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero.

A mai activat și în alte instituții centrale precum Camera Deputaților, Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, potrivit prezentării sale. În 2022 a fost admis în Corpul Diplomatic și Consular al Românei.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole