Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un paramedic din Grecia care a urcat pe scenă pentru a cânta după ce a acordat îngrijiri unei femei care a leșinat într-un club de noapte din Atena va fi supus unei anchete administrative, a declarat serviciul de ambulanță EKAV, scrie Kathimerini.
Incidentul a avut loc într-un club de noapte din cartierul Ilion, unde o femeie în vârstă de 65 de ani și-a pierdut cunoștința. Alți clienți au chemat o ambulanță, iar doi paramedici au fost trimiși la fața locului.
Astfel, odată ce femeia a început să-și revină, unul dintre paramedici a luat microfonul și a cântat o melodie al cărei versuri includeau fraza „O femeie a încercat să mă înnebunească trimițându-mă la Dafni [spitalul de psihiatrie] și am fost salvat în ultima clipă”.
Dafni este probabil o referință la cel mai mare spital psihiatric din Atena, notează publicația citată.
Nu este clar când s-a produs accidentul.
Mass-media a raportat că paramedicul în vârstă de 62 de ani, care se apropie de pensionare, a mai fost supus unor măsuri disciplinare. Acuzațiile includ agresarea unui operator radio, atacarea unui medic de spital, transportarea unui pacient cu ambulanța fără necesitate medicală și violență domestică.
Hahaha! Bravo! Genial! Grecii sunt cei mai misto oameni din lume!