Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Eurodeputatul ceh eurosceptic Ondrej Dostal, ce urma să participe la Conferinţa Make Europe Great Again (MEGA) de luni şi marţi la Chişinău, a fost reţinut duminică pe Aeroportul Internaţional Chişinău, declarat persona non grata şi expulzat, informează deschide.md, citând un anunţ al organizatorilor, transmite Agerpres.
În acest context, organizatorii evenimentului, de factură ideologică eurosceptică, cer instituţiilor europene să intervină. Ei cer ca Parlamentul European să trateze incidentul ca pe o ofensă directă la adresa autorităţii instituţiei şi a suveranităţii mandatului său şi Comisiei Europene să clarifice dacă astfel de practici sunt compatibile cu statutul de candidat la aderare.
„La 27 iulie 2025, europarlamentarul ceh Ondrej Dostal, membru în funcţie al Parlamentului European, a fost reţinut pe Aeroportul Internaţional Chişinău, declarat persona non grata şi expulzat forţat de pe teritoriul Republicii Moldova. Deşi călătorea cu un paşaport diplomatic valabil, autorităţile de frontieră i-au confiscat documentul şi l-au informat că nu îi va fi returnat personal, ci va fi transmis pilotului cursei Tarom spre Bucureşti – urmând să-i fie înapoiat abia după aterizare, la ora 21:00, ora locală” se notează în comunicatul MEGA, care numeşte decizia drept motivată politic.
De asemenea, organizatorii conferinţei reclamă faptul că nici purtătorul de cuvânt al partidului grec anti-european NIKI, Dimos Thanasoulas, nu a fost lăsat să intre în R. Moldova.
Motivul invocat de autorităţile moldoveneşti ar fi fost „ameninţare la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale”, considerat de autorii conferinţei drept „vag, abuziv şi vizibil utilizat pentru a masca cenzura politică”.
Articolul continuă mai jos
Reamintim că autoritățile din Republica Moldova au toleranță zero față de persoanele pe care le percep ca promotoare ale războiului hibrid din Rusia.