Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un copil mort și alți doi în stare gravă au fost descoperiți miercuri într-un apartament din Galați, transmite MEDIAFAX.
UPDATE Ora 16:48
Cei doi minori de 2 şi 5 ani găsiţi în viaţă, miercuri, în locuinţa din municipiul Galaţi în care fratele lor în vârstă de 2 ani a fost descoperit decedat vor fi preluaţi în regim de urgenţă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi după externarea din spital, transmite Agerpres.
„Toate echipajele sunt pe teren, ne pregătim pentru preluarea copiilor în regim de urgenţă, în momentul în care starea lor de sănătate va fi stabilă şi vor fi externaţi. Din câte ştiu, în acest moment copiii sunt în spital şi vor fi evaluaţi complet. Deocamdată nu avem nicio informaţie oficială despre familie, urmează să desfăşurăm şi noi verificări privind familia. Nicio informaţie despre aceşti copii nu există în baza noastră de date”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Tania Calcan.
Potrivit reprezentanţilor SMURD Galaţi prezenţi la faţa locului, copilul decedat nu prezenta urme de violenţă, iar mama şi ceilalţi doi copii au fost găsiţi în viaţă în apartamentul încuiat.
„Am fost solicitaţi la o adresă în localitatea Galaţi, unde am găsit patru persoane într-un apartament încuiat, un copil de 2 ani decedat şi încă doi copii, conştienţi, şi mama lor, care este afectată, are o tulburare depresivă, nu ştie ce s-a întâmplat. Copilul decedat nu prezintă urme de violenţă”, a declarat Cătălin Tampău, medic în cadrul SMURD Galaţi.
Alarma a fost dată de tatăl copiilor, aflat la muncă în străinătate, după ce nu a mai reuşit să ia legătura cu soţia sa. Acesta a trimis o rudă la locuinţă, iar pentru că nimeni nu răspundea, au fost chemaţi pompierii, care au spart uşa.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, lt. col. Cătălin Sion, a declarat pentru Agerpres că pompierii au intervenit după ce un aparţinător al familiei a anunţat că nu poate lua legătura cu persoanele aflate în locuinţă.
„Pompierii au fost solicitaţi de un aparţinător al familiei, care a anunţat că nu reuşeşte să ia legătura cu persoanele aflate în locuinţă. La adresă a fost trimis un echipaj de descarcerare pentru deblocarea şi deschiderea uşii. După pătrunderea în imobil, împreună cu poliţiştii, au fost identificate patru persoane: un minor decedat, precum şi o femeie şi doi copii aflaţi într-o stare generală alterată. Cele trei persoane au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Femeia a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie, iar cei doi copii la Spitalul de Copii din Galaţi”, a precizat Cătălin Sion.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, poliţiştii Secţiei 2 au intervenit la locuinţă în urma unei sesizări privind imposibilitatea contactării unei femei.
„La data de 10 iunie 2026, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi au intervenit la o locuinţă din municipiu, în urma unei sesizări privind imposibilitatea contactării unei femei. În interiorul imobilului a fost identificat un minor de 2 ani decedat. De asemenea, în locuinţă se aflau mama acestuia, de 22 de ani, precum şi ceilalţi doi copii ai familiei, de 2 şi 5 ani. Femeia şi cei doi minori au fost transportaţi la unităţi medicale pentru evaluare şi îngrijiri de specialitate”, a transmis IPJ Galaţi.
La faţa locului s-a deplasat şi un medic legist, trupul minorului decedat fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
IPJ Galaţi a mai transmis că cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea unităţii de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
UPDATE Ora 13:22
În 10 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați printr-un apel la numărul unic de urgență 112, de către tatăl unui minor, aflat la muncă în străinătate, cu privire la faptul că soția sa nu mai răspunde la telefon, potrivit surselor G4Media.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la starea persoanelor aflate în locuință, s-a procedat la pătrunderea forțată în imobil.
În interiorul apartamentului a fost identificat un minor, de 2 ani, decedat, întins cu fața în sus pe canapeaua din sufragerie, existând indicii că decesul s-ar fi produs cu mai multe zile în urmă.
În locuință se mai aflau mama acestuia și ceilalți doi copii ai familiei, de 2, respectiv 4 ani.
Mama a fost găsită într-o stare de șoc, fără a putea comunica în mod coerent cu organele de poliție, existând suspiciunea unei stări depresive. Aceasta se afla într-un dormitor și avea asupra sa un cuțit, prezentând leziuni superficiale autoprovocate la nivelul antebrațelor, au transmis surse apropiate anchetei pentru G4Media.
Copilul decedat prezenta semne evidente de malnutriție, fără a fi observate urme vizibile de violență la nivelul capului, corpului sau membrelor.
Cei doi minori și mama au fost transportați la unități medicale pentru evaluare și îngrijiri de specialitate.
În prezent, se desfășoară activități de cercetare la fața locului, sub coordonarea unității de parchet competente.
La fața locului au fost cooptate și alte instituții cu atribuții în domeniu, inclusiv un medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Galați.
Familia nu era cunoscută de către vecini, nu figurează cu istoric în aplicația Violență Domestică, nu au existat anterior apeluri la112 și nici alte semnalări/petiții/dosare penale.
Cei doi copii de 2 ani, fată și băiat (decedat) sunt gemeni, ambii diagnosticați cu autism, băiatul cu o formă mai severă. Cel de-al treilea copil, băiat de 5 ani, a fost diagnosticat, de asemenea, cu autism, potrivit surselor G4Media.
Știrea inițială
Un copil de doar patru ani a fost găsit mort într-un apartament din orașul Galați. Informația este confirmată de surse apropiate anchetei.
Se pare că autoritățile au intervenit la fața locului la solicitarea tatălui familiei, plecat la muncă în străinătate. Acesta nu a putut să-și contacteze familia și a alertat autoritățile.
Polițiștii și echipele medicale care au reușit să intre în apartament au găsit cadavrul. În casă se mai aflau frații victimei, ambii în stare gravă din cauza malnutriției și a deshidratării.
Cei doi copii mici găsiți în viață au fost preluați de echipajele de la Serviciul Județean de Ambulanță Galați.
La fața locului intervin numeroase echipe medicale, de la Poliție și de la ISU.