Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Muzicianul Makcim Fernandez Samodaiev a arătat gesturi obscene joi seară, în timpul concertului organizat de Filarmonica de Stat Sibiu în Piața Mare, anunță Turnul Sfatului.
Filarmonica de Stat Sibiu a organizat joi, 3 iulie, în Piața Mare, un concert simfonic în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane.
La finalul evenimentului, în timp ce orchestra interpreta piesa ”Por una cabeza” de Carlos Gardel, cunoscută ca tema muzicală din filmul ”Parfum de femeie”, muzicianul Makcim Fernandez Samodaiev s-a ridicat și a invitat-o pe Monica Florescu la dans. Gestul frumos a fost umbrit de semnele obscene arătate de Makcim Fernandez Samodaiev colegilor din orchestră, în timpul dansului.
”Un act de curățare interioară, de refuz artistic al nedreptății. O formă de a spune: nu ne puteți lua ceea ce suntem. În acea seară, împreună cu colegi ai noștri, am pășit în fața orchestrei. Ne-am înclinat în fața publicului. Nu ca să cerem milă. Ci ca să oferim un rămas bun demn”, a precizat Makcim Fernandez Samodaiev pe pagina sa de Facebook.
Consiliul Județean Sibiu a decis, prin vot, reorganizarea și excluderea a nouă muzicieni din Filarmonica de Stat de Sibiu, invocând motive economice. Coincidența face că aproape toți sunt sindicaliști vocali în ultimii ani împotriva conducerii.