G4Media.ro

Război total între Musk și Trump. Miliardarul amenință cu oprirea navetei spațiale…

Sursa Foto: Twitter

Război total între Musk și Trump. Miliardarul amenință cu oprirea navetei spațiale Dragon și susține că Trump apare în dosarul Epstein / Președintele SUA critică mașinile electrice / Amândoi își promovează acțiunile, în final

Tensiunile mocnite dintre Musk și Trump au început să fiarbă săptămâna aceasta, când Musk a atacat așa-numita „lege mare și frumoasă” a lui Trump – legea fiscală și de cheltuieli semnată de Trump. Marți , Musk a descris-o ca fiind o „abominație dezgustătoare”, într-o ruptură tot mai mare între cei doi.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Miercuri, miliardarul tehnologic a făcut apel la americani să le spună reprezentanților lor din Washington să „elimine legea”. El a scris pe X la începutul acestei săptămâni că proiectul de lege se va adăuga la deficitul bugetar al SUA și îi va împovăra pe americani cu datorii „zdrobitoare”.

Joi, Trump a cedat. În timpul unei întâlniri în Biroul Oval cu cancelarul german Merz, el a declarat că a fost  „dezamăgit” de criticile lui Musk la adresa proiectului de lege.

„Elon și cu mine am avut o relație grozavă, nu știu dacă o vom mai avea”, a spus el lui Merz și ziariștilor.

UPDATE, vineri, ora 7

Atât Elon Musk, cât și Donald Trump au încheiat seriile de postări pe rețelele de socializare bifând detalii care îi avantajează din punct de vedere al încrederii publice.

”Dacă America dă faliment, nimic altceva nu mai contează”, a mai scris Musk, înainte de a sublinia că Starlink oferă internet gratuit canadienilor afectați de incendii și că taxiurile din Zimbabwe folosesc Starlink, cu observația că ”Starlink este crucial pentru lucruri de genul acesta în locuri precum Zimbabwe„.

Donald Trump, pe de altă parte, a repostat informații prezentate de NewsMax, o companie americană de știri prin cablu, cunoscută ca fiind extrem de apropiată președintelui SUA. ”O nouă epocă de aur a Crypto-America a început. Președintele Donald Trump nu numai că a îmbrățișat Bitcoin, el a jurat să facă din America capitala mondială a cripto”, se precizează într-un articol.
”Călătoria de săptămâna trecută a președintelui Donald Trump în Orientul Mijlociu și progresele recente ale administrației sale în ceea ce privește acordurile comerciale par să fi sporit percepția acestuia în rândul alegătorilor americani, patru sondaje naționale arătând că ratingul său de favorabilitate depășește 47%, în concordanță cu nivelul de după inaugurarea sa”, scrie într-un alt articol promovat de Trump pe pagina sa de socializare.

UPDATE, ora 23.46

Elon Musk a început să reposteze pe pagina sa de X imagini și alte postări care fac referire la legătura președintelui SUA cu omul de afaceri Jeffrey Epstein.

UPDATE, ora 23.45

Elon Musk susține că în a doua jumătate a acestui an SUA vor intra în recesiune din cauza tarifelor impuse de președintele SUA mai multor state.

Tarifele lui Trump vor provoca o recesiune în a doua jumătate a acestui an”, a scris Musk pe X.

UPDATE, ora 23.34

De la ora 8 PM, la ora 10PM, criptomoneda Official Trump a scăzut de la 10,54 de dolari, la 7,71 dolari.

Sursa foto: Trump Official Coin

UPDATE, ora 23.25

Donald Trump încearcă să facă pace cu Elon Musk și susține că dacă nu va fi aprobată legea prin care se încearcă reducerea cheltuielilor, care a provocat disputa cu Musk, va provoca  o creștere a impozitelor cu 68%.

”Nu mă deranjează că Elon s-a întors împotriva mea, dar ar fi trebuit să o facă cu luni în urmă. Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte de lege prezentate vreodată Congresului. Este o reducere record a cheltuielilor, 1,6 trilioane de dolari, și cea mai mare reducere a impozitelor acordată vreodată. Dacă acest proiect de lege nu trece, va exista o creștere de 68% a impozitelor, și lucruri mult mai rele decât atât. Nu eu am creat mizeria asta, eu sunt aici doar ca s-o repar. Acest lucru pune țara noastră pe o cale a măreției. SĂ FACEM AMERICA MĂREAȚĂ DIN NOU!”, a scris Trump pe Truth.

UPDATE, ora 23.21

Elon Musk avertizează că navesta spațială Dragon, care execută misiuni spre Stația Spațială Internațională ar putea să nu mai presteze astfel de activități.

”Având în vedere declarația președintelui privind anularea contractelor mele guvernamentale, SpaceX va începe imediat dezafectarea navetei spațiale Dragon”, a reacționat Musk la declarația lui Trump legată de tăierile de subvenții acordate trustului deținut de Elon Musk.

Naveta Dragon a SpaceX a avut pe 23 mai a 32-a misiune de transport spre și dinspre Stația Spațială Internațională (ISS).

UPDATE, ora 22.45

Elon Musk dă de înțeles într-un mesaj pe X că președintele SUA s-ar afla implicat în dosarul lui Jeffrey Epstein. Omul de afaceri american s-a sinucis în celulă după ce a fost condamnat pentru trafic de persoane și agresiune sexuală.

”E timpul să aruncăm bomba cu adevărat mare: Donald Trump se află în dosarele Epstein. Acesta este adevăratul motiv pentru care acestea nu au fost făcute publice. Să ai o zi frumoasă, DJT!”, a scris Musk.

UPDATE, ora 22.05

Președintele Trump a scris că Musk a părăsit Casa Albă pentru că ”era obosit” și a atacat compania Tesla.

”Elon era „obosit”, i-am cerut să plece, i-am luat mandatul EV care forța pe toată lumea să cumpere mașini electrice pe care nimeni altcineva nu le dorea (ceea ce știa de luni de zile că voi face!), iar el a luat-o razna!„, a replicat Trump pe Truth.

UPDATE, ora 22.03

Musk a lansat un sondaj pe X, întrebând utilizatorii: „Este timpul să creăm un nou partid politic în America, care să-i reprezinte de fapt pe cei 80% din clasa de mijloc?”

83% din cele peste 560 de mii de persoane care au răspuns la sondaj au apăsat ”yes”.

Acțiunile Tesla au scăzut cu peste 8% pe măsură ce feudă a izbucnit între CEO-ul producătorului de autoturisme electrice și președintele republican.

UPDATE, ora 21.57

Donald Trump îl atacă direct pe Elon Musk pe pagina sa de pe rețeaua Truth: ”Cel mai simplu mod de a economisi bani în bugetul nostru, miliarde și miliarde de dolari, este de a rezilia subvențiile și contractele guvernamentale ale lui Elon. Am fost întotdeauna surprins că Biden nu a făcut-o!”.

UPDATE, ora 21.17

Musk continuă joi seară sera de atacuri la adresa președintelui SUA. El a reluat și a postat unele dintre tweet-urile mai vechi ale lui Trump din 2012 și 2013, în care acesta îi critica pe republicani pentru creșterea plafonului datoriei.

Musk a afirmat într-o nouă postare că Trump ar fi pierdut alegerile fără el, relatează BBC.

UPDATE, ora 20.17

Elon Musk a calificat drept „false” comentariile din Biroul Oval ale lui Donald Trump potrivit cărora patronul Tesla știa despre legea cheltuielilor pe care acum o critică.

„Fals”, a scris el pe X, „acest proiect de lege nu mi-a fost arătat nici măcar o dată și a fost adoptat în miez de noapte atât de repede, încât aproape nimeni din Congres nu l-a putut citi! Păstrați reducerile de stimulente pentru vehiculele electrice și solare în proiectul de lege, chiar dacă subvențiile pentru petrol și gaze nu sunt atinse (foarte nedrept!!), dar eliminați muntele de cheltuieli de tot felul din proiect.”

„În întreaga istorie a civilizației, nu a existat niciodată o lege care să fie în același timp mare și frumoasă. Toată lumea știe asta”, a continuat el, referindu-se la adjectivele folosite de Trump (big, beautiful bill).

„Fie obțineți o lege mare și urâtă, fie o lege subțire și frumoasă. Subțire și frumoasă este calea”, de urmat, adaugă el.

Articolul inițial:

Președintele Donald Trump a confirmat deteriorarea relației sale cu Elon Musk, spunând că a fost „foarte dezamăgit” de miliardarul tehnologic, care a ieșit din rolul său de consilier de top la Casa Albă și, ulterior, a răbufnit împotriva pachetului de taxe și cheltuieli de amploare al președintelui, anunță CNN.

„Elon și cu mine am avut o relație excelentă. Nu știu dacă o vom mai avea în continuare”, a declarat Trump reporterilor în Biroul Oval, la mai puțin de o săptămână după ce cei doi au făcut schimb de laude, în ultima zi a lui Musk.

De atunci, Musk a criticat puternic ceea ce Trump numește „proiectul său de lege mare și frumos”, care a trecut de Camera Reprezentanților și se confruntă cu o cale incertă în Senat.

Musk a numit proiectul de lege, care este o prioritate majoră a lui Trump, o „abominație dezgustătoare”.

Trump și Musk nu au vorbit de când Musk a atacat legislația, a declarat pentru CNN o sursă internă.

„El cunoștea fiecare aspect al acestui proiect de lege. O cunoștea mai bine decât aproape oricine și nu a avut niciodată o problemă până imediat după ce a plecat”, a spus Trump.

Președintele a prezis că, deși Musk nu l-a atacat personal, ar putea să o facă în curând.

„Sunt sigur că asta va urma. Dar sunt foarte dezamăgit de Elon. L-am ajutat mult pe Elon”, a spus Trump.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. Da… cam asta trebuie sa invete toti de la Trump , cum sa-ti iei tzeapa si sa ramai umil. Daca stam bine si ne gandim, daca nu ar fi fost ales Trump presedinte, adaugand toate ajutoarele pentru Ucraina pe care le-a blocat, acum Rusia ar fi fost probabil deja in genunchi si razboiul terminat… iar China ar fi acceptat obedienta pozitia de superioritate a SUA!! Cat despre schimbarile climatice si deteriorare mediului vietii umane.. ar mai fi fost inca o sansa sa supravietuim.
    In cateva generatii, va fi ca in Mad Max… am vazut cum Terminator a prevestit dezvoltarea Inteligentei Artificiale… iata ca urmeaza acum Mad Max!

  2. Ce caraghios! Acum 2 zile l-a lăudat l-a plecare! Un circar!

  3. nu l-am inteles niciodata pe musk de ce a sarit in barca petrolistilor , de ce a dat si-a dat cu tesla’n… practic batandu-si joc de proprii clienti

    • pentru ca nici unul nu este n*rmal la cap… Ti se pare musk OK cand a avut vr-eo 7 neveste si 11 copii?! Sau celalalt care a fost condamnat ca a dat bani la c*rve`? daca astia sunt cei mai puternici oameni ai planetei, e vai de noi…

  4. Era de asteptat. Doi hipernarcisiști nu pot sta mult împreună. Let the show begin !

  5. Doua personaje cu numeroase si grave afectiuni … Gretosi ambii. Mai ingrijoratori sunt alegatorii care, au vazut in unul dintre ei mai mult decat un subiect de divertiment !

  6. Romanii stiu, e de floricele si panarama ptr cei care nu cunosc ca e o mre mnipulre.

  7. Ce clovni! Pai n-ai stiut bai elon de tarife, toata campania a vorbit de ele. Grețos.

  8. Doi indivizi la superlativ ( cel mai ”puternic” și cel mai bogat ) se ciondănesc ca doi teenageri răsfățați. Este într-n fel falimentul procesului cenzitar la cel mai înalt nivel.

  9. E un lucru bun cearta dintre cei doi, nu puteau coabita,fiecare trebuia să o ia în direcția lui.Pentru Elon Musk Legea de fiscalitate și cheltuieli a fost bună atâta vreme cât nu i-a afectat afacerile personale,dar când Tesla s-a prăbușit Musk a luat-o razna,a părăsit administrația Trump și și-a pierdut controlul.Când cei doi coloși se atacă fie au amândoi dreptate,fie nu are niciunul(vezi situația în care Elon Musk a promovat agresiv reducerea cheltuielilor publice adiacentă legii în discuție în numele administrației Trump,pentru ca apoi să recunoască eșecul legii și să părăsească administrația,iar Donald Trump e pus în ipostaza de a aprecia că legea în discuție oricât de rea ar fi e o alternativă la creșterea impozitelor cu 68%,ceea ce e mult mai rău).În rest o spălare a imaginii fiecăruia pe rețele sociale, dar Musk pare hotărât să constriască o alternativă socială sau politică de opoziție la administrația Trump.

  10. Ingerința oligarhilor în treburile lumii reprezintă un vector de putere formidabil, mai ales că este vorba de oligarhi ”digitali” care au dovedit cu prisos capacitatea lor de a influența conștientul colectiv prin mediile sociale deținute de ei.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.