Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tribunalul Bucureşti dezbate joi cererea sociologului Alfred Bulai de anulare a mandatului de arestare preventivă, în dosarul în care este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA, transmite Agerpres.
Alfred Bulai a fost arestat preventiv pe 5 septembrie, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1, însă el a contestat hotărârea magistraţilor.
A doua zi după ce a fost arestat, Alfred Bulai a fost scos din Arestul Poliţiei şi transportat la Spitalul Militar „Carol Davila”, fiind suspect de infarct.
Fostul profesor de la SNSPA este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
Ancheta a pornit de la o investigaţie jurnalistică realizată de site-ul Snoop. Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente, iar o parte dintre agresiuni ar fi avut loc în timpul unor cursuri de practică, organizate în zone rurale.
Dar pe Pieleanu nu-l arestează, sau Pieleanu și institutul lui de sondaje Avangarde sunt prea apropiați de PSD și el este imun la prevederile legilor?
cum sa il incatusezi pe zeul sexului ?
I-a trecut și infarctul închipuit…