Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Trenurile care circulau prin centrul Italiei au avut întârzieri de peste o oră sâmbătă, în urma celui mai recent act de sabotaj din timpul Jocurilor Olimpice.
Trenurile dintre Napoli, în sud, și capitala Roma au fost afectate, iar întârzieri ale au fost raportate și pe linia care se îndreaptă spre nord, către Florența, potrivit cotidianului Le Figaro, citat de Mediafax.
Ministrul Transporturilor, Matteo Salvini, i-a condamnat pe cei responsabili pentru incidente, care au urmat unor probleme similare pe rețea în sâmbăta precedentă, precum și unui alt incident, mai puțin grav, la mijlocul săptămânii. Aceste perturbări vin în contextul în care Italia găzduiește Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina d’Ampezzo, în perioada 6-22 februarie.
„Acestea sunt acte criminale odioase care vizează lucrătorii și Italia”, a declarat Salvini într-un comunicat. „Sper că nimeni nu va minimaliza sau nu va încerca să justifice aceste crime care pun viața în pericol ”, a adăugat el. Autoritățile investigau cabluri incendiate pe o secțiune a liniei feroviare de mare viteză dintre Roma și Napoli sâmbătă, precum și alte două posibile acte de vandalism între capitală și Florența.
Un grup anarhist a revendicat responsabilitatea pentru un atac asupra rețelei feroviare sâmbăta trecută, în prima zi completă a Jocurilor Olimpice, când infrastructura feroviară a fost avariată în apropiere de Bologna, provocând întârzieri de până la 2,5 ore la trenurile de mare viteză, Intercity și regionale.