Home » Articole » Treizeci de clădiri din municipiul Brăila, încadrate în clasa de risc seismic I

Treizeci de clădiri din municipiul Brăila, încadrate în clasa de risc seismic I

Treizeci de clădiri din municipiul Brăila, încadrate în clasa de risc seismic I
Sursa foto: Facebook Primăria Municipiului Brăila
Ascultă articolul

Treizeci de clădiri din municipiul Brăila sunt încadrate în clasa de risc seismic I, potrivit informaţiilor făcute publice de şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, Cristian Ion, citat de Agerpres.

Cele mai multe dintre aceste clădiri aparţin Primăriei Brăila şi se află în Centrul Istoric, respectiv pe străzile Mihai Eminescu, Al. I. Cuza, 1 Decembrie, Braşoveni, Justiţiei, Cetăţii, Grădinii Publice, Independenţei, Panait Istrati, Petru Maior, C. A. Rosetti şi Mărăşeşti.

- articolul continuă mai jos -

Printre imobilele încadrate în clasa de risc seismic I se găsesc şi patru clădiri care aparţin sistemului de învăţământ, respectiv Corpul B al Liceului de Arte „Hariclea Darclee”, închis începând de luni, 27 februarie, o anexă a Inspectoratului Şcolar Judeţean folosită ca depozit, o grădiniţă din comuna Chiscani care se află în conservare şi un corp de clădire al Şcolii Gimnaziale din comuna Victoria în care nu se desfăşoară activităţi şcolare.

În ceea ce priveşte clădirile încadrate în grad seismic II, Cristian Ion a precizat că în evidenţele ISU se află un bloc din cartierul Hipodrom (Blocul C10) şi patru clădiri ale Consiliului Judeţean.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole