Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primul ministrul Kashmirului pakistanez, Chaudhry Anwar-ul-Haq, a cerut vineri locuitorilor săi să îşi facă provizii de alimente „pentru două luni” şi a garantat intensificarea livrărilor către satele situate de-a lungul frontierei de facto cu partea din regiune controlată de India, în contextul intensificării tensiunilor dintre cei doi vecini, transmite France Presse, preluată de Agerpres.
Guvernul regional a deblocat, de asemenea, un „fond de urgenţă” de un miliard de rupii, adică mai mult de trei milioane de euro, în special pentru a asigura aprovizionarea cu „alimente, medicamente şi alte produse de primă necesitate”, a continuat el, adresându-se parlamentului local.
Aceste anunţuri au loc în timp ce armata indiană raportează schimburi de focuri nocturne pentru a opta noapte consecutiv între armatele celor două puteri nucleare de-a lungul liniei de control, care împarte regiunea disputată pe 770 km.
Un atentat care a ucis 26 de civili la 22 aprilie în Kashmirul indian a stârnit temeri cu privire la o conflagraţie între cele două ţări tradiţional rivale, care au luat naştere în 1947 după o partiţie dureroasă în urma plecării puterii coloniale britanice.
New Delhi consideră Islamabadul responsabil pentru acest atac, care nu a fost niciodată revendicat. Pakistanul neagă orice implicare.
Marţi, prim-ministrul indian Narendra Modi a dat undă verde unui „răspuns” militar. De atunci, Pakistanul a declarat că are „informaţii credibile” potrivit cărora un atac indian este iminent.
În aşteptarea unei acţiuni militare, Kashmirul pakistanez şi-a închis cele 1.100 de şcoli coranice timp de zece zile.