Statele Unite

Biden vrea să oprească exploatarea uraniului în zona Marelui Canion, într-o zonă căreia urmează să-i acorde statutul de „Monument Naţional” / Măsura, cerută de mult timp de triburi indiene

08 aug. 1
Preşedintele american Joe Biden urmează să oprească, marţi, exploatarea uraniului într-o zonă vastă, în jurul Marelui Canion, primul său anunţ în cursul unei deplasări în Vestul Statelor Unite menită să-i convingă pe americani – deloc entuziasmaţi – de beneficiul politicii sale în lupta împotriva modificărilor climatice, relatează AFP, citată de News.ro. Această zonă – care […]
Biden vrea să oprească exploatarea uraniului în zona Marelui Canion, într-o zonă căreia urmează să-i acorde statutul de „Monument Naţional” / Măsura, cerută de mult timp de triburi indiene

Mike Pence a atins numărul de donatori pentru a participa la prima dezbatere din alegerile republicane

08 aug.
Fostul vicepreşedinte american Mike Pence (2017-2021) a atins deja numărul de donatori individuali necesar pentru a participa la întâia dezbatere primară republicană, a confirmat luni stafful său de campanie, potrivit EFE, citată de Agerpres. Pentru a participa la dezbatere, care va avea loc în Milwaukee (Wisconsin) şi va fi difuzată de Fox News pe 23 […]
Mike Pence a atins numărul de donatori pentru a participa la prima dezbatere din alegerile republicane

Desfăşurare de forţe ale SUA în Marea Roşie: Peste 3.000 de soldați americani au sosit la bordul a două nave de război pentru a descuraja Iranul să sechestreze petroliere

07 aug. 1
Peste 3.000 de soldaţi americani au sosit în Marea Roşie la bordul a două nave de război în cadrul unei noi desfăşurări de trupe cu scopul de a descuraja Iranul să sechestreze petroliere, a anunţat luni marina americană, potrivit France Presse, citată de Agerpres. Puşcaşii marini americani au sosit în Marea Roşie duminică, după ce […]
Desfăşurare de forţe ale SUA în Marea Roşie: Peste 3.000 de soldați americani au sosit la bordul a două nave de război pentru a descuraja Iranul să sechestreze petroliere

Democraţii cer ca procesul lui Trump privind fraudarea alegerilor din 2020 să fie difuzat la televizor / O lege din 1946 interzice acest lucru / Avocatul fostului președinte este de acord cu această idee

07 aug.
În total 26 de congresmeni din Partidul Democrat cer într-o scrisoare ca procesul lui Donald Trump, inculpat cu privire la faptul că a vrut să răstoarne rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, care a condus în parte la luarea cu asalt a Capitoliului, să fie filmat şi transmis la televiziune, relatează AFP, citată de News.ro. Fostul […]
Democraţii cer ca procesul lui Trump privind fraudarea alegerilor din 2020 să fie difuzat la televizor / O lege din 1946 interzice acest lucru / Avocatul fostului președinte este de acord cu această idee

Robert F. Kennedy Jr., candidat la nominalizarea democrată pentru alegerile prezidențiale din SUA, a dat în judecată Google şi Youtube, considerându-se cenzurat

04 aug. 3
Politicianul american Robert F. Kennedy Jr, nepotul lui John F. Kennedy şi candidat la nominalizarea democrată pentru alegerile prezidenţiale din 2024, a dat în judecată platforma YouTube şi compania-mamă Google în legătură cu „moderarea” conţinuturilor pe care le-a postat, relatează vineri dpa, citată de Agerpres. Robert F. Kennedy Jr, în vârstă de 69 de ani, […]
Robert F. Kennedy Jr., candidat la nominalizarea democrată pentru alegerile prezidențiale din SUA, a dat în judecată Google şi Youtube, considerându-se cenzurat

ANALIZĂ The Hill: Băieții de liceu din SUA au o tendință conservatoare, arată sondaje recente

03 aug. 3
O narațiune populară sugerează că tinerii sunt liberali și devin din ce în ce mai liberali. Astfel, rețelele de socializare au făcut vâlvă atunci când în primăvară a apărut un grafic care părea să sugereze că băieții de clasa a 12-a au devenit covârșitor de conservatori, relatează The Hill. La fel ca în cazul multor […]
ANALIZĂ The Hill: Băieții de liceu din SUA au o tendință conservatoare, arată sondaje recente

Pieţele bursiere mondiale, afectate de retrogradarea ratingului de țară al SUA

02 aug.
Pieţele bursiere din întreaga lume înregistrau miercuri scăderi pe linie, după decizia Fitch de a scoate SUA din categoria statelor care beneficiază de cel mai bun rating de ţară (AAA), investitorii preferând să se reorienteze spre active sigure, informează AFP, citată de Agerpres. Bursele europene au deschis şedinţa de miercuri în scădere, în jurul orei […]
Pieţele bursiere mondiale, afectate de retrogradarea ratingului de țară al SUA

Jackpotul de la loteria americană Mega Millions a crescut la 1,25 miliarde de dolari

02 aug.
Jackpotul estimat la 1,1 miliarde de dolari de la loteria americană Mega Millions, unul dintre cele mai mari din istoria acestui joc, a rămas fără câştigător, marţi seara, astfel crescând valoarea premiului de la următoarea extragere, la sfârşitul acestei săptămâni, relatează Reuters, citată de Agerpres. Nicio persoană nu a jucat toate numerele extrase, 8, 24, […]
Jackpotul de la loteria americană Mega Millions a crescut la 1,25 miliarde de dolari

Fitch a scos SUA din categoria ţărilor care beneficiază de un rating suveran AAA / Agenţia de evaluare financiară se aşteaptă la o deteriorare fiscală în următorii ani şi la o povară mai mare a datoriei guvernamentale

02 aug.
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis marţi să retrogradeze ratingul de ţară al SUA, de la AAA până la AA plus, precizând că se aşteaptă la o deteriorare fiscală în următorii ani precum şi la o povară mai mare a datoriei guvernamentale, transmite Reuters, citată de Agerpres. Perspectiva asociată ratingului de ţară al […]
Fitch a scos SUA din categoria ţărilor care beneficiază de un rating suveran AAA / Agenţia de evaluare financiară se aşteaptă la o deteriorare fiscală în următorii ani şi la o povară mai mare a datoriei guvernamentale

Biden şi Trump, la egalitate în intenţiile de vot – sondaj NYT

01 aug. 1
Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, şi predecesorul său republican, Donald Trump, sunt la egalitate în intenţiile de vot în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor, relevă un sondaj publicat marţi de cotidianul The New York Times şi în care amândoi au 43%, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Biden, în vârstă de 80 de […]
Biden şi Trump, la egalitate în intenţiile de vot – sondaj NYT

VIDEO Un incendiu masiv din California şi Nevada a provocat „tornade de foc”

01 aug.
Un incendiu masiv devastează deşertul Mojave şi a provocat „tornade de foc” la sfârşitul săptămânii trecute în această regiune aflată între California şi Nevada, unde cresc numeroşi copaci Joshua, au anunţat autorităţile americane, relatează AFP, citată de Agerpres. Incendiul, denumit „York Fire”, a izbucnit vineri şi acoperă în prezent peste 300 de kilometri pătraţi. El […]
VIDEO Un incendiu masiv din California şi Nevada a provocat „tornade de foc”

VIDEO Semnul „X” a fost eliminat de pe sediul Twitter, după ce locuitorii din San Francisco au făcut plângeri

01 aug.
Noul semn „X” al Twitter a fost îndepărtat luni, după ce locuitorii din San Francisco au făcut plângeri pentru instalarea unuia gigant, intermitent, deasupra clădirii sale, fără autorizaţie, potrivit npr.org, citat de News.ro. Departamentul de inspecţie a clădirilor din San Francisco a declarat că a primit 24 de plângeri cu privire la semn, inclusiv „preocupări […]
VIDEO Semnul „X” a fost eliminat de pe sediul Twitter, după ce locuitorii din San Francisco au făcut plângeri

Serviciile secrete ale SUA au comis încălcări ale reglementărilor privind supravegherea cetăţenilor străini în întreaga lume – experţi independenți mandatați de Biden / Ce este „Section 702”

01 aug.
Experţi mandataţi de preşedintele american Joe Biden au recunoscut luni că agenţii de informaţii ale SUA au comis încălcări ale reglementărilor privind supravegherea cetăţenilor străini în întreaga lume, insistând totodată că instrumentul care le permite să facă acest lucru este încă indispensabil, relatează France Presse, citată de Agerpres. Acest grup independent de experţi, reunit de […]
Serviciile secrete ale SUA au comis încălcări ale reglementărilor privind supravegherea cetăţenilor străini în întreaga lume – experţi independenți mandatați de Biden / Ce este „Section 702”

Trump se pregăteşte pentru o posibilă inculpare în statul Georgia, în legătură cu „tentativele de a influența operațiunile electorale” din 2020

01 aug.
Securitatea a fost întărită la Atlanta, în statul Georgia unde o anchetă asupra „tentativelor” lui Donald Trump „de a influenţa operaţiunile electorale” din 2020 în acest stat din sud-estul ţării s-ar putea încheia cu o inculpare a fostului preşedinte american în săptămânile următoare, notează AFP, citată de Agerpres. Fani Willis, procuror al comitatului Fulton care […]
Trump se pregăteşte pentru o posibilă inculpare în statul Georgia, în legătură cu „tentativele de a influența operațiunile electorale” din 2020

Un incendiu de vegetaţie scăpat de sub control în California s-a extins în Nevada / Vânturile puternice şi vegetaţia uscată, provocări pentru pompieri

31 iul.
Vânturile puternice şi vegetaţia uscată au reprezentat provocări pentru pompierii care se luptă să ţintă sub control un incendiu ce arde pe o suprafaţă de aproape 30.000 de hectare, izbucnit în Rezervaţia Naţională Mojave din California, Statele Unite, şi care s-a extins în Nevada duminică după-amiază, relatează dpa, relatează Agerpres. „Au fost ploi şi furtuni […]
Un incendiu de vegetaţie scăpat de sub control în California s-a extins în Nevada / Vânturile puternice şi vegetaţia uscată, provocări pentru pompieri

Trump susţine că va candida din nou la alegerile prezidențiale din SUA, chiar dacă va fi condamnat

28 iul. 2
Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat vineri că îşi va continua campania electorală pentru un nou mandat la Casa Albă chiar dacă va fi condamnat în urma multiplelor acuzaţii penale cu care se confruntă, transmite Reuters, citată de Agerpres. Trump a fost intervievat pentru o emisiune de radio la o zi după ce procurorii federali […]
Trump susţine că va candida din nou la alegerile prezidențiale din SUA, chiar dacă va fi condamnat

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden s-a întâlnit cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, un semn al dorinței SUA de a îmbunătăți relațiile cu Riadul

28 iul.
Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden a vizitat joi Arabia Saudită, a informat Casa Albă, ceea ce subliniază dorinţa americanilor de a îngriji relaţia, uneori furtunoasă, cu acest partener strategic, notează AFP, citată de Agerpres. Jake Sullivan, care s-a mai deplasat în această ţară în urmă cu câteva luni, s-a întâlnit cu prinţul […]
Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden s-a întâlnit cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, un semn al dorinței SUA de a îmbunătăți relațiile cu Riadul

Biden o primeşte pe Giorgia Meloni la Casa Albă pentru a discuta despre Ucraina şi China

27 iul.
Preşedintele american Joe Biden se va întâlni joi la Casa Albă cu premierul italian Giorgia Meloni, întrevedere prezentată ca un omagiu adus ţării sale, aliat-cheie în cadrul NATO, şi în cursul căreia ar urma să evite să discute despre proximitatea acesteia cu extremă dreapta, notează AFP, citată de Agerpres. Înaintea acestei vizite, Casa Albă a […]
Biden o primeşte pe Giorgia Meloni la Casa Albă pentru a discuta despre Ucraina şi China

DeSantis își continuă reforma învățământului public din Florida, criticată de Kamala Harris

25 iul.
Guvernatorul republican al Floridei Ron DeSantis îşi continuă reforma a învăţământului public printr-un nou program criticat de vicepreședinta Kamala Harris, relatează The Guardian, citat de News.ro. Ron DeSantis a impus în această reformă programele ”Don’t say gay” –  care interzice discuţii în clasă, la grădiniţă şi în şcoala primară, despre orientarea sexuală sau identitatea de […]
DeSantis își continuă reforma învățământului public din Florida, criticată de Kamala Harris

Statele Unite vor trimite până la 400 de milioane de dolari în ajutor militar Ucrainei, inclusiv drone și o varietate de muniții pentru sisteme avansate de apărare aeriană

25 iul.
Administraţia Biden va trimite până la 400 de milioane de dolari în ajutor militar suplimentar Ucrainei, inclusiv o varietate de muniţii pentru sisteme avansate de apărare aeriană şi un număr de drone mici de supraveghere Hornet, au declarat luni oficiali americani, în contextul în care atacurile în război s-au intensificat, incluzând lovituri la Moscova şi […]
Statele Unite vor trimite până la 400 de milioane de dolari în ajutor militar Ucrainei, inclusiv drone și o varietate de muniții pentru sisteme avansate de apărare aeriană

Gigantul producător de cipuri TSMC întârzie începerea producției la fabrica din Arizona, o lovitură pentru Biden

21 iul.
Gigantul producător de cipuri Taiwan Semiconductor (TSMC) a amânat începerea producției la fabrica sa din statul american Arizona, într-o lovitură dată ambițiilor președintelui Biden în domeniul tehnologiei, relatează BBC. Firma spune că producția de cipuri nu va mai începe anul viitor, din cauza lipsei de muncitori calificați. Casa Albă a prezentat planuri pentru a aduce […]
Gigantul producător de cipuri TSMC întârzie începerea producției la fabrica din Arizona, o lovitură pentru Biden