socialisti europeni

Socialiştii europeni se arată interesaţi de postul de preşedinte al Consiliului European

Socialiştii europeni se arată interesaţi de postul de preşedinte al Consiliului European

10 iun.
Secretarul general al Partidului Socialiştilor Europeni, Giacomo Filibeck, a declarat luni că speră ca viitorul preşedinte al Consiliului European să fie membru al formaţiunii social-democrate, apreciind că fostul prim-ministru portughez Antonio Costa ar fi potrivit pentru acest post, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. „Este evident pentru noi că, fiind a doua forţă şi sprijinind […]
Grupul socialiștilor europeni (PES) va organiza un congres la București pe 6 aprilie, anunță europarlamentarul Negrescu: Va fi "o reuniune de amploare" / Cancelarul german Scholz va participa la eveniment

Grupul socialiștilor europeni (PES) va organiza un congres la București pe 6 aprilie, anunță europarlamentarul Negrescu: Va fi „o reuniune de amploare” / Cancelarul german Scholz va participa la eveniment

28 mart. 1
Ciolacu: Liderii social-democraţi din toată Europa au aprobat astăzi o rezoluţie în care este menţionat şi sprijinul pentru aderarea imediată a României la Schengen / Atac la celelalte familii politice

11 nov. 2
Alexandru Muraru (PNL) le solicită socialiştilor europeni să intervină pentru a opri colaborarea dintre PSD şi AUR

Alexandru Muraru (PNL) le solicită socialiştilor europeni să intervină pentru a opri colaborarea dintre PSD şi AUR

10 iun. 17
Deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, anunţă că a solicitat oficial, joi, „intervenţia urgentă” a conducerii socialiştilor europeni pentru a opri colaborarea dintre PSD şi AUR, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al deputatului transmis Agerpres, în Romania a luat naştere „o alianţă contra naturii: socialiştii români […]
Lidera socialiștilor din Parlamentul European: Trei europarlamentari PSD români s-au abținut și unul a votat împotriva rezoluției care condamnă așa numitele zone libere de LGBT din Polonia

Lidera socialiștilor din Parlamentul European: Trei europarlamentari PSD români s-au abținut și unul a votat împotriva rezoluției care condamnă așa numitele zone libere de LGBT din Polonia

14 ian. 12