sărăcie

Tăierile lui Trump ale ajutorului american ar putea cauza peste 14 milioane de morţi până în 2030, în rândul celor mai vulnerabili, dintre care o treime sunt copii, arată un studiu publicat în The Lancet. Şocul, ”comparabil unei pandemii sau conflict armat major”

01 iul.
Oprirea finanţărilor americane destinate ajutorului internaţional, decisă de administraţia lui Donald Trump, ar putea antrena peste 14 milioane de morţi suplimentare – până în 2030 – în rândul celor mai vulnerabili – dintre care o treime sunt copii -, potrivit unor proiecţii publicate marţi în revista The Lancet, relatează AFP, transmite News.ro. ”Ele riscă să […]
Tăierile lui Trump ale ajutorului american ar putea cauza peste 14 milioane de morţi până în 2030, în rândul celor mai vulnerabili, dintre care o treime sunt copii, arată un studiu publicat în The Lancet. Şocul, ”comparabil unei pandemii sau conflict armat major”

AFP: Jumătate dintre bulgari nu vor în zona euro, într-o ţară în care furia creşte, alimentată de manifestaţii ale naţionaliştilor şi dezinformare: ”Adoptarea euro ar însemna îmbacarea pe Titanic”

31 mai 3
Furia creşte – prin manifestaţii, apeluri la un referendum şi dezinformare – în Bulgaria, unde perspectiva unei aderări la zona euro la 1 ianuarie 2026 nu se bucură de unanimitate, relatează AFP, citată de News.ro. După o întârziere din cauza instabilităţii politice, această ţară din Balcani membră a Uniunii Europene din 2007 urmează să devină […]
AFP: Jumătate dintre bulgari nu vor în zona euro, într-o ţară în care furia creşte, alimentată de manifestaţii ale naţionaliştilor şi dezinformare: ”Adoptarea euro ar însemna îmbacarea pe Titanic”

Copiii bulgari, spanioli şi români, cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE, arată o analiză Eurostat

28 mai
Aproximativ 19,5 milioane de copii din Uniunea Europeană erau expuşi, anul trecut, riscului de sărăcie şi excluziune socială, Bulgaria, Spania şi România înregistrând cel mai ridicate valori în rândul ţărilor membre UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), transmite Agerpres. Cifra reprezintă 24,2% dintre copiii cu vârste de până la 18 […]
Copiii bulgari, spanioli şi români, cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE, arată o analiză Eurostat

Papa Leon al XIV-lea cere eliberarea jurnaliştilor încarceraţi / ”Una dintre cele mai importante provocări este promovarea unei comunicări capabile să ne scoată din «Turnul Babel» în care ne aflăm uneori”

12 mai
Papa Leon al XIV-lea cere eliberarea jurnaliştilor încarceraţi ”pentru că au căutat şi povestit adevărul”, cărora le-a transmis ”solidaritatea Bisericii” luni, într-o audienţă cu reprezentanţi ai presei, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”Biserica recunoaşte în aceşti martori – mă gândesc la cei care relatează războiul punându-şi viaţa în pericol – curajul celor […]
Papa Leon al XIV-lea cere eliberarea jurnaliştilor încarceraţi / ”Una dintre cele mai importante provocări este promovarea unei comunicări capabile să ne scoată din «Turnul Babel» în care ne aflăm uneori”

”Fâşia Gaza va fi cedată Statelor Unite de către Israel la sfârşitul luptelor”, anunţă Trump

06 feb. 2
Israelul urmează să cedeze Statelor Unite Fâşia Gaza la sfârşitul războiului, anunţă joi pe reţeaua sa Truth Social noul preşedinte american Donald Trump, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. În acest scenariu, scrie Trump în această postare, ”palestinienii (vor fi) reinstalaţi în comunităţi mult mai sigure şi mai frumoase, cu case noi şi […]
”Fâşia Gaza va fi cedată Statelor Unite de către Israel la sfârşitul luptelor”, anunţă Trump

ONU adoptă un Pact al construirii unui ”viitor mai bun” al omenirii. Rusia, Belarus, Iran, Coreea de Nord, Nicaragua şi Siria se opun. ”Agasant”, susține cancelarul german. Rusia ”nu vrea să o apuce pe drumul pe care restul lumii l-a ales”

23 sept.
Statele membre ale ONU s-au angajat în weekend să creeze ”un viitor mai bun” umanităţii încercate de războaie, sărăcie şi modificări climatice, în pofida opoziţiei unei mâini de ţări – între care şi Rusia – faţă de adoptarea acestui ”Pact al viitorului”, relatează AFP, transmite News.ro. Secretarul general al ONU Antonio Guterres a lnasat în 2021 […]
ONU adoptă un Pact al construirii unui ”viitor mai bun” al omenirii. Rusia, Belarus, Iran, Coreea de Nord, Nicaragua şi Siria se opun. ”Agasant”, susține cancelarul german. Rusia ”nu vrea să o apuce pe drumul pe care restul lumii l-a ales”

Studenţii protestatari din Bangladesh vor ca laureatul Nobel Muhammad Yunus să conducă un Guvern interimar

06 aug.
Liderul principalei mişcări aflate la originea manifestaţiilor din Bangladesh și-a exprimat marţi dorinţa ca laureatul Premiului Nobel al Păcii Muhammad Yunus să conducă Guvernul interimar, la o zi după ce armata a preluat controlul ţării, după fuga în străinătate a şefei Guvernului, relatează agenția AFP, citată de News.ro. ”Am decis ca Guvernul interimar să fie […]
Studenţii protestatari din Bangladesh vor ca laureatul Nobel Muhammad Yunus să conducă un Guvern interimar

Cel puţin 11 migranţi morţi şi alte zeci daţi dispăruţi în două naufragii în largul Italiei

17 iun.
Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte zeci au fost date dispărute în naufragiile a două ambarcaţiuni cu migranţi, la Marea Mediterană, în largul coastei Italiei, una venind din Turcia, iar cealaltă din Africa de Nord, anunţă luni un ONG, Garda de Coastă şi presa, relatează AFP, citată de News.ro. ONG-ul german ResQship anunţă pe […]
Cel puţin 11 migranţi morţi şi alte zeci daţi dispăruţi în două naufragii în largul Italiei