Kremlinul a afirmat marţi că NATO îşi demonstrează zilnic ostilitatea faţă de Rusia şi devine din ce în ce mai implicată în conflictul din Ucraina, relatează Reuters, citată de Agerpres. „NATO este o organizaţie care ne este ostilă şi care îşi dovedeşte această ostilitate în fiecare zi”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, […]
Preşedintele rus Vladimir Putin, după invazia declanşată pe scară largă în Ucraina la 24 februarie trecut, a schimbat avionul prezidenţial pe un tren special blindat pentru călătoriile în ţară din raţiuni de securitate, relatează luni The Moscow Times, citând o anchetă a jurnaliştilor de la Centrul media independent „Dosie” (Dossier Center), potrivit Agerpres. Acest tren […]
Rusia a declarat luni că ar fi ‘inadecvată’ prelungirea acordului privind exporturile prin Marea Neagră dacă sancţiunile care îi afectează exporturile agricole nu sunt ridicate şi nu sunt rezolvate alte probleme, transmite Reuters, citată de Agerpres. Iniţiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră, semnată de Rusia şi Ucraina în iulie 2022, a creat un […]
Ministerul rus al Apărării a reluat luni afirmațiile grupului militar privat rus Wagner potrivit cărora satul Krasna Hora, situat în apropiere de Bahmut, în estul Ucrainei, a fost capturat, relatează CNN. „În direcția Donețk, voluntarii detașamentelor de asalt, cu sprijinul de foc al trupelor de rachete și al artileriei grupului de trupe din sud, au […]
O schemă rusească de acordare de împrumuturi cu perioadă de graţie trupelor care luptă în Ucraina se adaugă presiunilor de a pleca, în creştere, asupra băncilor străine care au rămas în Rusia, mai ales că acestea sunt obligate să anuleze întreaga datorie în cazul decesului celui creditat sau a mutilării lui, se arată într-o analiză […]
Preşedinţia ucraineană a recunoscut luni că situaţia este „complicată” la nord de Bahmut, regiunea cea mai disputată în estul Ucrainei, la o zi după ce grupul de mercenari Wagner anunţase capturarea localităţii Krasna Hora, relatează AFP, citată de Agerpres. „Situaţia este complicată în apropiere de Soledar: localitatea Paraskovievka este ţinta unor bombardamente şi atacuri intense”, […]
Președintele Vladimir Putin a grațiat în secret un prizonier rus pentru ca acesta să se alăture efortului de război din Ucraina, relatează The New York Times, citat de Sky News. Un document văzut de ziarul american arată că deținutul a fost eliberat la sfârșitul lunii august printr-un „decret de grațiere emis de președintele Federației Ruse”. […]
Trupele ruse au pierdut probabil zeci de vehicule blindate în timpul unui atac eşuat asupra oraşului Vuhledar din estul Ucrainei, potrivit Ministerului britanic al Apărării, care pe de altă parte confirmă înaintări ale trupelor ruse în estul Ucrainei, transmite Reuters, citată de Agerpres. În apropierea oraşului Vuhledar, aflat sub controlul armatei ucrainene şi situat la […]
Elveția a declarat vineri că a respins o cerere a Madridului de a permite Spaniei să reexporte în Ucraina arme antiaeriene de fabricație elvețiană, relatează Reuters, citată de The Guardian. Spania a făcut această cerere în ianuarie pentru a i se permite să trimită două tunuri antiaeriene de 35 mm în Ucraina. Reuters notează că […]
Kremlinul nu comentează informaţiile cu privire la trecerea unei rachete ruseşti prin spaţiul aerian al Republicii Moldova în cursul zilei de vineri. „Nu, nu aş putea să comentez acest lucru. Acest lucru este direct legat de operaţiunea militară specială în sine, acestea sunt chestiuni care ţin de Ministerul Apărării”, a declarat purtătorul de cuvânt al […]
Comandamentul Forțelor Aeriene din Ucraina a declarat că a doborât 61 din cele 71 de rachete lansate vineri de Rusia, în timp ce sirenele de raid aerian au răsunat mai devreme în întreaga țară, pe fondul unei serii de atacuri, relatează CNN. „Inamicul a atacat din aer folosind opt bombardiere strategice Tu-95MS care au lansat […]
Grupul rus Gazprom a încercat să obţină despăgubiri din partea Bulgariei, după ce anul trecut autorităţile de la Sofia au refuzat cererea companiei ruseşti de a fi plătită în ruble pentru gazele livrate, a anunţat vineri ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Rossen Hristov, transmite Reuters, citată de Agerpres. La finele lunii aprilie 2022, Gazprom […]