măsuri austeritate

Sindicatele franceze dau guvernului un ultimatum să renunţe la măsurile de austeritate și amenință cu noi proteste

Sindicatele franceze dau guvernului un ultimatum să renunţe la măsurile de austeritate și amenință cu noi proteste

19 sept.
Sindicatele franceze, care au organizat joi o zi de proteste cu sute de mii de oameni în stradă, ameninţă cu noi greve şi manifestaţii dacă noul premier Sebastien Lecornu nu răspunde revendicărilor lor până cel târziu pe 24 septembrie, relatează vineri agenţia de știri EFE. Într-un ultimatum adoptat vineri, cele opt centrale sindicale reprezentative care […]
Confederaţiile sindicale naţionale îi cer şefului statului să medieze conflictul cu Guvernul pe tema măsurilor de austeritate

Confederaţiile sindicale naţionale îi cer şefului statului să medieze conflictul cu Guvernul pe tema măsurilor de austeritate

01 iul. 3
Confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional – CNS Cartel Alfa, CNSLR-Frăţia, Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi CSN Meridian – au transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui României, Nicuşor Dan, prin care îi solicită să organizeze o întâlnire pentru medierea conflictului cu Guvernul Bolojan, transmite Agerpres. „Confederaţiile sindicale naţionale reprezentative din […]