Klaus Iohannis

Împăratul vorbelor goale

Împăratul vorbelor goale

02 nov. 80
Rareori avem ocazia să vedem găunoșenia unui politician în toată splendoarea ei. Președintele Klaus Iohannis ne-a oferit acest prilej, marți, cu ocazia evenimentului pompos intitulat ”Conferința internațională Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”. Ascultați-l din nou pe acest monarh al nimicului, pe regele indolenței, pe împăratul vorbelor goale perorând, […]
Măsurile de sprijin pentru depăşirea crizei energetice din Rep. Moldova, discutate de Klaus Iohannis şi Maia Sandu

01 nov. 5
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită la Bucureşti, discuţiile concentrându-se, cu prioritate, asupra măsurilor consistente de sprijin din partea României pentru depăşirea crizei energetice din Republica Moldova, relatează Agerpres. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea cu preşedintele Republicii Moldova a avut loc într-un context regional […]
Sindicaliştii din ANP le cer lui Iohannis și Hellvig „să identifice persoanele” care au făcut public proiectul de ordonanță care ar afecta pensionarea magistraților, angajaților din Poliţie, Armată și penitenciare: ”E atentat la siguranța națională”

01 nov. 12
Președintele Iohannis despre egalitatea de gen, când în guvern sunt doar două femei: Femeile ucrainene au demonstrat mult curaj și o forță incredibilă în această perioadă / Maia Sandu: În Parlamentul Republicii Moldova, 40% din deputați sunt femei, iar 22% din primarii noștri sunt femei

01 nov. 9
Cătălin Drulă, atac dur la președintele Iohannis: ”Iuda de la Grivco, marele patron al corupției/ A vândut România unei mafii”

29 oct. 91
Cătălin Drulă, președintele USR, a transmis un mesaj dur la adresa președintelui Klaus Iohannis, sâmbătă, printr-o postare pe Facebook. Acesta l-a numit ”Iuda de la Grivco” și ”marele patron al corupției”, care ”a vândut România unei mafii”: ”Iuda de la Grivco, marele patron al corupției. Klaus Iohannis a vândut România unei mafii, care a destabilizat […]
Ludovic Orban: "Și eu puteam să stau liniştit, să mă complac în situaţia de lustruitor de ghete a lui Iohannis şi Ciolacu/ Suntem împotriva modului în care guvernează România alianţa dintre Securitate şi nomenclatură de 32 de ani"

Ludovic Orban: „Și eu puteam să stau liniştit, să mă complac în situaţia de lustruitor de ghete a lui Iohannis şi Ciolacu/ Suntem împotriva modului în care guvernează România alianţa dintre Securitate şi nomenclatură de 32 de ani”

29 oct. 10
Ministrul Muncii, Marius Budăi, întrebat dacă pensiile vor crește cu 15%: Rămân rezervat, noi am propus 10%. Nu se pot crește pensiile diferențiat, ar fi neconstituțional

27 oct. 25
PNL, răspuns la atacurile PSD la Iohannis pe tema pensiilor: PNL consideră că pensiile trebuie să crească

26 oct. 7
PNL a răspuns miercuri seară, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuț Stroe, la atacul dur lansat de PSD și Marcel Ciolacu pe tema creșterii pensiilor. ”În anii în care a fost la guvernare, Partidul Național Liberal a fost consecvent în demersurile făcute pentru a sprijini pensionarii. Guvernul condus de PNL a crescut pensiile atât la […]
VIDEO PSD și Ciolacu, atac frontal la președintele Iohannis și la foștii lideri PNL, Cîțu și Orban: Într-un videoclip ca de campanie, acuză faptul că ”pentru dreapta creșterea pensiilor n-a fost prioritară”

26 oct. 49
Președintele Iohannis a semnat decretul privind demisia lui Vasile Dîncu / Nicolae Ciucă, interimar la Apărare

25 oct.
Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul prin care ia act de demisia lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării, transmite Administrația Prezidențială. Tot marți, Iohannis a semnat decretul prin care premierul Nicolae Ciucă este desemnat ministru interimar al Apărării. Vasile Dîncu a demisionat, luni, din funcția de ministru al Apărării Naționale, invocând […]
Ședință CSAT, marți, la Palatul Cotroceni/ Situația de securitate în contextul războiului din Ucraina, îmbunătățirea rezilienței energetice și modernizarea Armatei României, pe agenda întâlnirii

PSD, încă o critică la adresa ministrului PNL al Energiei: E nevoie de o reglementare în domeniul energiei, nici astăzi Virgil Popescu nu a venit cu ceva consistent în această zonă deşi ar fi trebuit să facă acest lucru de foarte multă vreme

24 oct. 10
Marius Budăi (PSD), despre Iohannis: Mă bucur că domnul preşedinte a început să gândească social-democrat

24 oct. 19
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că se bucură că preşedintele Klaus Iohannis a început să gândească social-democrat despre creşterea pensiilor, potrivit News.ro. Despre procentul cu care ar putea creşte pensiile, el a amintit că PSD a venit în coaliţie cu o creştere de 10 procente şi tot ceea ce este peste 10% nu […]
Marcel Ciolacu, după demisia lui Vasile Dîncu: ”Am crezut că s-a depășit momentul/ Domnul Vasile Dîncu nu s-a referit niciodată la un teritoriu care ar fi cedat de Ucraina

24 oct. 2
Vasile Dîncu, întrebat de când s-a rupt relația cu președintele Iohannis: De când aud pe surse, de 6 luni, că trebuie să demisionez

24 oct. 20
Vasile Dîncu a făcut luni primele declarații după ce a demisionat de la Apărare. Întrebat de ziariști ”de când s-a rupt relația cu președintele Iohannis”, Dîncu a răspuns ”de când aud pe surse, de 6 luni, că trebuie să demisionez”. El a mai spus, la finalul unei întâlniri cu Marcel Ciolacu, președintele PSD, că ”nu […]
Filmul demisiei lui Vasile Dîncu. Cum l-a sfidat ministrul Apărării pe președintele Iohannis, care îl ironizase public pe tema invaziei ruse din Ucraina

24 oct. 8
Ciolacu: Nu am nicio reţinere să-i reamintesc preşedintelui Klaus Iohannis că, atunci când era Cîţu premier şi nu aveam nici criză energetică, nici război în Ucraina, eram după pandemie, domnia sa spunea că nu sunt bani să creştem pensiile

21 oct. 23
Klaus Iohannis propune o creștere a pensiilor ”mai mare decât a fost vehiculată până acum”: „Nu știu dacă bugetul permite o creștere de 15%, dar cred că trebuie venit cu o creștere care compensează în bună măsură inflația”

20 oct. 20
VIDEO Klaus Iohannis, la Bruxelles: România susține propunerea Comisiei Europene privind instituirea unui mecanism de achiziții comune de energie / Prin România au fost exportate peste 5 milioane de tone de cereale din Ucraina

20 oct. 6
Președintele Klaus Iohannis participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European/ Discuții despre energie și asigurarea securității alimentare la nivel global

20 oct. 4
EXCLUSIV VIDEO INTERVIU Laura Codruța Kovesi: Președintele Iohannis mi-a cerut în vara lui 2018 demisia de la șefia DNA. Am refuzat. Rolul meu nu este să ajut președinții să treacă peste momente delicate când trebuie să explice propriile lor decizii

19 oct. 83