diicot ploiesti

După aproape 4 ani de judecată în apel și 9 ani de la începutul procesului, Curtea de Apel Ploiești dispune rejudecarea unui dosar legat de Romprest / La fond, inculpații au primit pedepse de până la 7 ani și 4 luni / Unele fapte sunt prescrise, altele pe cale de prescripție

02 iul. 8
Curtea de Apel Ploiești a decis rejudecarea unui dosar legat de prejudicierea companiei Romprest de către un presupus grup infracțional organizat coorodonat de fostul patron Florian Walter, între timp decedat, potrivit portalului Curții de Apel Ploiești. Decizia a fost luată pe 26 iunie 2024 la aproape 4 ani de la sentința de condamnare de la […]
După aproape 4 ani de judecată în apel și 9 ani de la începutul procesului, Curtea de Apel Ploiești dispune rejudecarea unui dosar legat de Romprest / La fond, inculpații au primit pedepse de până la 7 ani și 4 luni / Unele fapte sunt prescrise, altele pe cale de prescripție

Două persoane, acuzate de DIICOT Ploiești că au obligat o femeie cu handicap să facă videochat / Femeia era ruda uneia din persoanele acuzate

11 iul.
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Ploieşti într-un dosar de trafic de persoane, ei fiind acuzaţi că au obligat o femeie încadrată în grad de handicap să practice videochat, anunță Agerpres. Conform datelor comunicate, marţi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2021, […]
Două persoane, acuzate de DIICOT Ploiești că au obligat o femeie cu handicap să facă videochat / Femeia era ruda uneia din persoanele acuzate

Prahova: Arest la domiciliu pentru cei trei inculpați în dosarul privind operaţiuni de ecologizare executate în incinta rafinăriei Vega

25 nov.
Toţi cei trei inculpaţi reţinuţi de DIICOT Ploieşti în dosarul privind operaţiuni de ecologizare executate în incinta rafinăriei Vega au fost plasaţi, joi seară, în arest la domiciliu, relatează Agerpres, citând surse judiciare. Potrivit acestora, Tribunalul Prahova a respins propunerea procurorilor privind arestarea preventivă a celor trei, între care doi angajaţi ai Rompetrol, şi i-au plasat în […]
Prahova: Arest la domiciliu pentru cei trei inculpați în dosarul privind operaţiuni de ecologizare executate în incinta rafinăriei Vega

Cum a ajuns DIICOT la Lidia Buble în dosarul mitei contra etilotest: Prietenul cu care se sfătuia cum să scape de polițiști era interceptat

22 nov. 14
Lidia Buble a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT Ploiești, într-un dosar în care vedeta este acuzată de dare de mită, transmite ziarulincomod.ro. Procurorii Antimafia au fost cei care au interceptat un dialog telefonic între Lidia Buble și un prieten în timpul căruia artista îi cerea sfaturi partenerului de discuții cu privire la modul […]
Cum a ajuns DIICOT la Lidia Buble în dosarul mitei contra etilotest: Prietenul cu care se sfătuia cum să scape de polițiști era interceptat