criza coalitie

Bolojan: S-ar putea să avem o criză politică. Asta e. Dar problemele nu dispar dacă o persoană, un premier, pleacă

30 mart.
1450
Premierul Ilie Bolojan admite că ne putem confrunta cu o „criză politică”, în contextul în care social-democrații au anunțat că nu mai sunt dispuși să rămână la guvernare cu PNL, atât timp cât el se află în fruntea partidului. În cele două partide se vehiculează că cei doi lideri, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu-și […]
Bolojan: S-ar putea să avem o criză politică. Asta e. Dar problemele nu dispar dacă o persoană, un premier, pleacă

Purtătorul de cuvânt al PNL: Reprezentanţii PSD şi-au coordonat ieşirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi o gafă făcută de ministrul Muncii, care a anunţat nişte cifre eronate privind creşterile de pensii

10 nov. 3
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, pentru News.ro, că reprezentanţii PSD şi-au coordonat ieşirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi „o gafă făcută de ministrul Muncii, care a anunţat nişte cifre eronate privind creşterile de pensii”. „Din punctul meu de vedere, reprezentanţii PSD şi-au coordonat ieşirile după un punctaj de […]
Purtătorul de cuvânt al PNL: Reprezentanţii PSD şi-au coordonat ieşirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi o gafă făcută de ministrul Muncii, care a anunţat nişte cifre eronate privind creşterile de pensii

Prima criză majoră în coaliția PSD-PNL a fost provocată de legea pensiilor, dar s-a stins după ce liberalii au renunțat la opoziție / Ciolacu i-a dat ultimatum lui Boloș / Ministrul PNL a dat aviz condiționat și a avertizat că deficitul bugetar în 2025 va fi de 6,1% din PIB

09 nov. 35
După doi ani de guvernare conciliantă, PSD și PNL s-au aflat la prima criză majoră. Liberalii au reclamat, joi dimineață, „inadvertențe” pe cifrele din noua lege a pensiilor, iar ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ar fi refuzat să transmită avizul pentru proiect. Ședința de Guvern a fost întârziată aproape jumătate de zi. În cele din urmă, […]
Prima criză majoră în coaliția PSD-PNL a fost provocată de legea pensiilor, dar s-a stins după ce liberalii au renunțat la opoziție / Ciolacu i-a dat ultimatum lui Boloș / Ministrul PNL a dat aviz condiționat și a avertizat că deficitul bugetar în 2025 va fi de 6,1% din PIB

VIDEO Iohannis: Coaliția de guvernare a trecut prin aceste zile printr-un moment mai dificil. Aștept de la doamna ministru multă responsabilitate și implicare, să acționeze eficient și să comunice constant. Actuala majoritate este cea mai bună opțiune pentru România

21 apr. 19
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seară, la Palatul Cotroceni, că tensiunile din coaliție au fost doar ”un moment mai dificil” generat de ”gestionarea unei provocări”, subliniind are încredere că liderii coaliției vor rămâne uniți deoarece ”actuala majoritate este cea mai bună opțiune pentru România”. Șeful statului i-a transmis noii ministre a sănătății, Ioana Mihăilă, […]
VIDEO Iohannis: Coaliția de guvernare a trecut prin aceste zile printr-un moment mai dificil. Aștept de la doamna ministru multă responsabilitate și implicare, să acționeze eficient și să comunice constant. Actuala majoritate este cea mai bună opțiune pentru România

Iohannis: În această seară cred că vom avea un nou ministru al sănătății. E nevoie de reformă, trebuie să facem spitalele mai performante, mai sigure / Modificarea care s-a făcut în Guvern a fost corectă

21 apr. 17
Președintele Klaus Iohannis a declarat că în această seară vom avea un nou ministru al Sănătății și a precizat că „modificarea care s-a făcut în Guvern a fost corectă”. Klaus Iohannis a mai spus că este nevoie de reformă în sănătate și de spitale sigure. Președintele a apreciat că în continuare coaliția de guvernare va […]
Iohannis: În această seară cred că vom avea un nou ministru al sănătății. E nevoie de reformă, trebuie să facem spitalele mai performante, mai sigure / Modificarea care s-a făcut în Guvern a fost corectă

Florin Cîțu: Completarea protocolului coaliției nu aduce nimic nou. Prerogativele constituţionale ale premierului rămân aceleaşi

21 apr. 59
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat miercuri că, din punctul său de vedere, completarea protocolului coaliţiei de guvernare nu aduce nimic nou, rolul fiind acela de a face lucrurile să meargă mai uşor. „Rolul acestui protocol nu este de a îngreuna guvernarea, ci este acela de a face lucrurile să meargă mai uşor. Acesta este rolul […]
Florin Cîțu: Completarea protocolului coaliției nu aduce nimic nou. Prerogativele constituţionale ale premierului rămân aceleaşi

Cazul Voiculescu trebuie închis rapid. Mizele politice ale premierului Cîțu în coaliție și partid

20 apr. 101
Vlad Voiculescu a demonstrat cu vârf și îndesat în ultimele zile de ce l-a remaniat Florin Cîțu. Acuzațiile nedovedite legate de ascunderea numărului de decese covid, jocul cu documentele și, în general, o continuă pledoarie pentru excepționalitatea propriei persoane l-au decredibilizat. Mai mult, prestația lui riscă să submineze încrederea în instituțiile statului, critică în pandemie. […]
Cazul Voiculescu trebuie închis rapid. Mizele politice ale premierului Cîțu în coaliție și partid

Ionuț Moșteanu: USR PLUS ar putea renunța la solicitarea ca Florin Cîțu să nu mai fie premier

20 apr. 38
Liderul deputaților USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a anunțat marți dimineață la RFI că partidul pe care îl reprezintă ar putea renunța în anumite condiții la solicitarea ca Florin Cîțu să nu mai fie premier. ”Există această posibilitate, dacă reușim să așezăm coaliția pe noi baze”, a susținut Moșteanu. El a mai spus că s-ar impune […]
Ionuț Moșteanu: USR PLUS ar putea renunța la solicitarea ca Florin Cîțu să nu mai fie premier

Voiculescu explică de ce a părăsit ministerul pe uşa din spate: A fost un moment greu şi nu am vrut să vorbesc despre el

16 apr. 31
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a explicat vineri, într-o conferinţă de presă, de ce a părăsit ministerul pe uşa din spate, după ce a fost demis, fără să discute cu jurnaliştii care îl aşteptau la declaraţii, argumentând că „a fost un moment greu” despre care nu a dorit să stea de vorbă, transmite Agerpres. […]
Voiculescu explică de ce a părăsit ministerul pe uşa din spate: A fost un moment greu şi nu am vrut să vorbesc despre el

Vlad Voiculescu: Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fie afectat de politizare

16 apr. 21
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat vineri că nu există un singur loc în Sănătate care să nu fie afectat de politizare, cu referire la directorii Direcţiilor de Sănătate Publică. El a susţinut că a oprit, alături de câţiva colegi, „banii pentru presă în plină criză sanitară”. „Da, în această perioadă am oprit […]
Vlad Voiculescu: Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fie afectat de politizare

Premierul şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de stat Andrei Baciu

15 apr. 25
Premierul Florin Cîţu şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de stat în MS Andrei Baciu, au confirmat, pentru AGERPRES, surse oficiale. Prim-ministrul a preluat, miercuri, interimatul la MS, după ce, în prealabil, l-a revocat din funcţie pe Vlad Voiculescu, iar vicepremierul Dan Barna a refuzat să fie ministru interimar al Sănătăţii. […]
Premierul şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de stat Andrei Baciu

SURSE Miniștrii USR PLUS au decis să participe la ședința de guvern programată pentru ora 13:00. Cîțu a anunțat adoptarea unor acte normative care nu suportă amânare / Barna susținea ieri că actualul premier nu mai are susținerea USR PLUS și îi cerea schimbarea

15 apr. 48
Miniștrii USR PLUS au decis să participe la ședința de guvern de astăzi, programată pentru ora 13:00, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul partidului. Decizia a fost luată în cadrul unei întâlniri a miniștrilor USR PLUS cu vicepremierul Dan Barna. Ședințe de guvern de ieri a fost amânată deoarece miniștrii USR PLUS au refuzat […]
SURSE Miniștrii USR PLUS au decis să participe la ședința de guvern programată pentru ora 13:00. Cîțu a anunțat adoptarea unor acte normative care nu suportă amânare / Barna susținea ieri că actualul premier nu mai are susținerea USR PLUS și îi cerea schimbarea

Florina Presadă: Alegerea primarilor în două tururi și eliminarea pensiilor speciale pentru primari ar fi câteva din măsurile care ar trebui să fie puse pe masă de USR PLUS pentru susținerea lui Florin Cîțu sau chiar a oricui altcuiva din PNL

15 apr. 39
Fosta senatoare USR Florina Presadă susține, într-o postare pe Facebook, că liderii USR PLUS ar trebui să profite de momentu creat după demiterea lui Vlad Voiculescu și să condiționeze susținerea în continuare pentru Florin Cîțu sau pentru altcineva din PNL de implementarea unor reforme precum alegerea primarilor în două tururi sau eliminarea pensiilor speciale pentru […]
Florina Presadă: Alegerea primarilor în două tururi și eliminarea pensiilor speciale pentru primari ar fi câteva din măsurile care ar trebui să fie puse pe masă de USR PLUS pentru susținerea lui Florin Cîțu sau chiar a oricui altcuiva din PNL

VIDEO Ludovic Orban: Pentru PNL nu există o altă soluție politică de guvernare decât actuala coaliție de guvernare / Despre soluția unui guvern minoritar susținut de PSD: Nu există nici în ipotezele SF o asemenea soluție

14 apr. 6
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că USR PLUS trebuie să desemneze un ”ministru responsabil” care să-i ia locul lui Vlad Voiculescu, menționând pentru liberali nu există o altă soluție politică decât continuarea actualei coaliții. ”Decizia de susținere ca premier a lui Florin Cîțu a fost o decizie a PNL și a partidelor din […]