campanie de prevenţie

Premierul Nicolae Ciucă: Guvernul acordă finanţarea necesară prevenţiei şi depistării precoce a unor afecţiuni, inclusiv a celor maligne, printr-un pachet de noi servicii care se aplică din 1 iulie

04 iun. 2
Premierul Nicolae Ciucă afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, că Guvernul acordă finanţarea necesară prevenţiei şi depistării precoce a unor afecţiuni, inclusiv a celor maligne, printr-un pachet de noi servicii care se aplică din 1 iulie, relatează news.ro ”Oamenii trebuie să ştie că medicina a evoluat foarte mult, iar cancerul […]
Premierul Nicolae Ciucă: Guvernul acordă finanţarea necesară prevenţiei şi depistării precoce a unor afecţiuni, inclusiv a celor maligne, printr-un pachet de noi servicii care se aplică din 1 iulie

Peste 4.300 de consultaţii medicale gratuite în domeniile dermatologiei şi endocrinologiei, acordate pe litoralul Mării Negre de medici voluntari

21 aug. 2
În cadrul ediţiei a doua a campaniei de prevenţie a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”, intitulată „Asumă-ţi să fii sănătos!”, medicii voluntari au acordat peste 4.300 de consultaţii medicale gratuite în domeniile dermatologiei şi endocrinologiei, pe litoralul Mării Negre, relatează Agerpres. Desfăşurată în perioada 15-19 august 2022 în intervalele orare 9,00-12,00 şi […]
Peste 4.300 de consultaţii medicale gratuite în domeniile dermatologiei şi endocrinologiei, acordate pe litoralul Mării Negre de medici voluntari