brancusi

Schiţa originală a Coloanei fără Sfârşit, realizată de Constantin Brâncuşi, expusă la Parlamentul Europeam

23 iun.
2568
Schiţa originală a Coloanei fără Sfârşit, realizată de sculptorul Constantin Brâncuşi, document considerat a fi actul de naştere al principalei creaţii brâncuşiene, a fost expusă la Parlamentul European, în cadrul expoziţiei „Infinitul lui Brâncuşi”, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Primăria Municipiului Târgu Jiu, la iniţiativa vicepreşedintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, […]
Schiţa originală a Coloanei fără Sfârşit, realizată de Constantin Brâncuşi, expusă la Parlamentul Europeam

Anul Brâncuşi: Masa mică şi trovanţii – povestea operelor mai puţin cunoscute ale titanului de la Hobiţa

14 feb.
518
În curtea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Masa mică şi trovanţii, opere mai puţin cunoscute ale lui Constantin Brâncuşi, titanul de la Hobiţa, spun o poveste unică, pierdută în timp, dar nu şi uitată, transmite Agerpres. La Târgu Jiu, artistul a realizat cea mai de preţ creaţie a sa, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, […]
Anul Brâncuşi: Masa mică şi trovanţii - povestea operelor mai puţin cunoscute ale titanului de la Hobiţa

Expoziție Brâncuşi la un muzeu din Amsterdam. Centrul Pompidou din Paris împrumută 30 de sculpturi

11 iul. 1
Muzeul H’ART din Amsterdam va organiza în perioada septembrie 2025 – ianuarie 2026 expoziţia „Brâncuşi, Naşterea sculpturii moderne”, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Expoziția realizată în colaborare cu colecţiile Centrului Pompidou aduce în Ţările de Jos o amplă selecţie de lucrări semnate de Constantin Brâncuşi, considerat părintele sculpturii moderne, potrivit News.ro. Expoziţia reuneşte peste 30 […]
Expoziție Brâncuşi la un muzeu din Amsterdam. Centrul Pompidou din Paris împrumută 30 de sculpturi

Cum au influențat opera lui Constatin Brâncuși femeile din viața artistului – tema unei conferințe organizate la Muzeul Naţional de Artă din București

29 oct.
Cunoscutul istoric de artă şi curator Doina Lemny va susţine, marţi, de la ora 18,00, la Muzeul Naţional de Artă al României, conferinţa „Brâncuşi şi muzele sale”, potrivit Agerpres. Desfăşurată în Hol A4, parterul Galeriei Naţionale, în cadrul seriei de evenimente „Întâlnire la muzeu”, conferinţa va cuprinde rezultatul cercetărilor curatoarei din ultimii ani asupra „muzelor” […]
Cum au influențat opera lui Constatin Brâncuși femeile din viața artistului - tema unei conferințe organizate la Muzeul Naţional de Artă din București

Expoziţie-eveniment Brâncuşi la Centre Pompidou din Paris/ Aproape 200 de sculpturi, fotografii, desene, filme, documente de arhivă, mobilier din atelierul artistului, în retrospectivă

22 mart. 1
Cea mai importantă retrospectivă dedicată operei lui Constantin Brâncuşi în Franţa, un omagiu adus părintelui sculpturii moderne, este organizată de celebrul muzeu de artă modernă Centre Pompidou din Paris, în parteneriat instituţional cu Institutul Cultural Român şi Ambasada României în Republica Franceză, în perioada 27 martie – 1 iulie
Expoziţie-eveniment Brâncuşi la Centre Pompidou din Paris/ Aproape 200 de sculpturi, fotografii, desene, filme, documente de arhivă, mobilier din atelierul artistului, în retrospectivă

Expoziţia ”Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” s-a deschis publicului la Timișoara în Capitala Culturală Europeană

30 sept.
Expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” s-a deschis marelui public, sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă (MNArT) din Capitala Culturală Europeană Timişoara 2023, în prezenţa a sute de turişti care au venit din ţară şi din străinătate vadă o parte din bijuteriile marelui artist român. La vernisaj au fost prezenţi premierul Marcel Ciolacu, preşedintele […]
Expoziţia ''Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale'' s-a deschis publicului la Timișoara în Capitala Culturală Europeană

Oul lui Brâncuşi va fi inaugurat cu fast în Craiova / 300 de invitaţi vor păşi pe covorul roşu şi vor socializa în acorduri simfonice / Recital Tudor Gheorghe / Buget de un sfert de milion de lei

05 aug. 11
Inaugurarea Oului lui Brâncuşi va fi făcută cu mare fast, costurile se ridică la peste 250.000 de lei. Prisma din sticlă unică în lume realizată cu fonduri europene va avea o inaugurare specială pe data de 15 septembrie 2022, anunță Gazeta de Sud. Cei aproximativ 300 de invitaţi vor păşi pe covorul roşu şi vor […]
Oul lui Brâncuşi va fi inaugurat cu fast în Craiova / 300 de invitaţi vor păşi pe covorul roşu şi vor socializa în acorduri simfonice / Recital Tudor Gheorghe / Buget de un sfert de milion de lei

Amenzi de zeci de mii de lei date în 2022 tinerilor care au atins operele lui Brâncuși de la Târgu Jiu / S-au acordat 225 de avertismente și 150 de amenzi

22 iul. 2
Amenzi de zeci de mii de lei au fost aplicate de la începutul anului și până în prezent tinerilor care au atins operele brâncușiene de la Târgu Jiu, transmite Agenția de presă Rador. Este vorba de Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. Cele patru opere fac parte din Ansamblul Sculptural „Calea Eroilor”, […]
Amenzi de zeci de mii de lei date în 2022 tinerilor care au atins operele lui Brâncuși de la Târgu Jiu / S-au acordat 225 de avertismente și 150 de amenzi

Proces pentru statueta ”Peștele” de Brâncuşi spartă în două. Proprietarul reclamă 22 de milioane de dolari

21 aug. 9
Colecţionarul de artă Marc Baradel îl dă în judecată pe comerciantul de artă Asher Edelman, pe care îl acuză că este răspunzător de accidentul fatal al sculpturii „Peşte”. Francezul solicită daune importante pentru opera realizată de sculptorul român între 1924 şi 1926, scrie Le Figaro, citată de Rador. Un moment de neatenţie poate costa scump: […]
Proces pentru statueta ”Peștele” de Brâncuşi spartă în două. Proprietarul reclamă 22 de milioane de dolari