G4Media.ro

Statistică: Județul Brașov are o creștere industrială pe primele 8 luni de…

Foto: Pexels/Pixabay

Statistică: Județul Brașov are o creștere industrială pe primele 8 luni de 8%, față de 2021 / Veniturile salariale, în schimb, au scăzut

Potrivit ultimelor datelor statistice, industria brașoveană a crescut cu aproape 17 procente, iar pe primele opt luni din an creșterea e de 8% față de aceeași perioadă a anului trecut, relatează Agenția de presă Rador.

Deși la nivel național s-a înregistrat o scădere a producției industriale din cauza sectorului energetic, Brașovul încă are creșteri pe producția auto-moto, susține directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică, Mihaela Pâtea.

„În august 2022 comparativ cu august 2021 noi avem creștere cu 16,8% și pe cifra de afaceri în industrie +20,1%. Cumulat de la începutul anului, indicele producției industriale a crescut cu 8,5%. Noi, la Brașov, nu prea avem producție de energie și la auto-moto încă suntem cu o creștere”, a declarat Pâtea.

Pe de altă parte, veniturile salariale ale brașovenilor au scăzut anul acesta și se situează pe locul 10 în topul salariilor.

„Noi am scăzut cu salariul. În lunile anterioare ne situam pe un loc 7, 8 la nivel național și în ultima lună ne-am situat pe locul 10. Câștigul net pe județ este 3.688 de lei și la nivel național este de 3.975 de lei. Noi mereu ne-am aflat în ultima perioadă sub media pe țară. Sibiul a fost întotdeauna peste noi. Ei au salariul net de 4.119 în luna iulie și Mureșul are 3.819 lei”, mai spune Mihaela Pâtea.

La nivel național, producția industrială a scăzut cu două procente în primele opt luni din an, a comunicat Institutul Național de Statistică.

În schimb, producția industrială din județul Mureș a scăzut cu 45 de procente de la începutul anului, în special din cauza industriei chimice.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...