Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În cadrul ceremoniei de deschidere a Openului Australiei 2026, Roger Federer și Andre Agassi au disputat sâmbătă seara un meci demonstrativ împotriva cuplului australian Pat Rafter – Lleyton Hewitt, eveniment la care a asistat și Novak Djokovic, dintr-o ipostază nefirească – pe scaunul de spectator – din care a savurat din plin partida.
S-au numărat patru foști ocupanți ai numărului unu mondiali și 32 de titluri de Grand Slam în Rod Laver Arena, la care s-au adăugat cele unsprezece ale lui Laver, cele 24 ale lui Novak Djokovic, venit îmbrăcat civil să urmărească meciul pentru câteva momente, plus cele patru ale lui Jim Courier, invitat să comenteze spectacolul la începutul setului al doilea.
Publicul de pe Rod Laver Arena, plină ca la fiecare seară organizată de Tennis Australia înaintea primului turneu de Grand Slam al anului, a râs copios la picanteriile lui Agassi, cel mai vorbăreț dintre protagoniști, al cărui serviciu lasă de dorit, dar al cărui rever aproape că nu și-a pierdut din strălucire la 55 de ani.
Totuși, Nole, aproape mereu cu zâmbetul pe buze, a fost subiectul principal al camerelor, care l-au surprins în hohote de râs de mai multe ori pe parcursul demonstrativului, mai ales în momentul în care fostul număr unu mondial Ashleigh Barty, retrasă din activitate de patru ani, care a intrat în locul lui Agassi în setul trei, a părăsit terenul, lăsându-l pe Federer singur împotriva celor doi australieni.
A legend watching legends ✨@wwos • @espn • @tntsports • @wowowtennis • #AO26 pic.twitter.com/0MXgtXd7FL
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 17, 2026
Legenda Roger Federer a ținut să salute de la balcon mulțimea de-a dreptul înduioșătoare prezentă cu ocazia Australian Open 2026, dar mai mult, prezentă în număr așa mare datorită elvețianului.
Chiar Federer însuși a fost surprins de publicul numeros la Melbourne. Gigantul elvețian le-a mulțumit repetat oamenilor care au venit să-l primească și au fost vocali pe tot parcursul discursului său.
The royal wave 👑 @rogerfederer pic.twitter.com/QD9PgKf4DQ
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 17, 2026
Austrlian Open 2026 se desfășoară la Melbourne Park, în perioada 12 ianuarie – 1 februarie.