G4Media.ro

Slovacia, prima țară din UE în care cade guvernul din cauza gestionării…

sursa foto: Pixabay

Slovacia, prima țară din UE în care cade guvernul din cauza gestionării pandemiei

Premierul Slovaciei, populistul Igor Matovic, și guvernul său de centru-dreapta au demisionat marți pentru a depăşi o criză politică deschisă prin cumpărarea vaccinului rusesc împotriva coronavirusului, Sputnik V, pe la spatele partenerilor de coaliție.

Guvernul slovac este primul din Europa care a căzut din cauza gestionării pandemiei, dar măsura va menține actualul tetra-partid la putere și va evita alegerile anticipate. Totuși, nu toate necunoscutele despre viitorul guvernului condus de partidul populist Oameni obişnuiţi (OLaNo) sunt clarificate.

„Este o soluție pentru criza actuală, dar nu știm ce se va întâmpla când va fi numit noul guvern. Matovic va menține o poziție puternică (în Executiv) și nu știm cum vor sta lucrurile”, a explicat pentru EFE dl. Grigorij Meseznikov, analist la Institutul Politic IVO din Bratislava.

Demisia lui Matovic presupune demisia întregului Executiv, deși nu va exista o remodelare profundă, deoarece singura persoană incomodă pentru toți partenerii a fost primul ministru.

Matovic va prelua, în mod previzibil, portofoliul financiar, care este lăsat de noul premier desemnat, Eduard Heger, ambii aparținând aceleiași formațiuni populiste.

„Nu am găsit niciun caz de țară în care un prim-ministru să demisioneze și să rămână în guvern”, a explicat Meseznikov această situație fără precedent.

Heger, în vârstă de 44 de ani, este un aliat apropiat al lui Matovic într-un partid care a venit la putere cu promisiunile de a combate corupția și și-a pierdut o mare parte din popularitate după ce a câștigat alegerile legislative din februarie anul trecut cu 25% din voturi.

Guvernul slovac plăteşte astfel pentru gestionarea haotică a pandemiei și, deși țara a ieșit nevătămată din primul val, s-a confruntat cu cel de-al doilea, toamna trecută, fără o strategie clară și consensuală.

Slovacia a fost, la inițiativa premierului, prima țară din lume care a efectuat, în două weekenduri consecutive la începutul lunii noiembrie, un test pe toți locuitorii cu vârsta peste zece ani, care a permis izolarea a peste 50.000 de cazuri pozitive.

Totuşi, această strategie, care a fost livrată ca alternativă la carantină, nu a funcționat și nu a dus la limitarea răspândirii virusului în această țară din Europa Centrală.

În plus, din cauza lipsei de coordonare și a unui sistem defectuos de urmărire și detectare a infecțiilor, noile tulpini contagioase ale coronavirusului, cum ar fi mutația britanică, nu au fost izolate, ceea ce a declanșat – în timpul celui de-al treilea val – cifre mari de contagiere şi decese.

Această republică central-europeană cu 5,5 milioane de locuitori are în prezent o rată a mortalității de 217 decese la un milion de locuitori, a treia cea mai mare rată din Europa, după Republica Cehă și Ungaria.

În acest context de criză sanitară, cu spitale copleşite, a avut loc decizia unilaterală a lui Matovic – ca fapt împlinit – de a cumpăra două milioane de vaccinuri rusești care nu au fost încă aprobate în UE.

Inclusiv această decizie a fost criticată de președinta Zuzana Caputova, care a spus că ar putea pune sub semnul întrebării orientarea externă a țării către UE și NATO.

Măsura a declanșat un proces de dezintegrare a guvernului, șase miniștri demisionând în câteva săptămâni, în timp ce liberalii din partidul Libertate și Solidaritate (SaS) și-au anunțat plecarea până la demisia premierului.

Incertitudinea din ultimele săptămâni a fost soluționată, cel puțin pentru moment, cu abandonarea lui Matovic, care dă un nou suflu tetra-partidului, care are 91 de locuri într-un parlament unicameral format din 150 de deputați.

„Teoretic, un guvern tripartit ar fi posibil, dar, în ciuda diviziunilor, au decis să recreeze aceeași coaliție ca singura opțiune guvernamentală stabilă, în ciuda animozității personale”, a explicat Meseznikov despre disputele în curs dintre Matovic și ministrul Economiei, Richard Sulik.

„Conflictele vor continua, dar Matovic nu va fi acum într-o poziție superioară celei a lui Sulik”, a adăugat expertul.

Sursa: El Periodico / Articol de Gustavo Monge / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)

Foto: Bratislava, Slovacia / sursa: pixabay.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Deci, se poate!