Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Simona Halep a primit un wild card la turneul WTA de la Miami, care începe pe 17 martie, a anunţat Antena 3. Invitaţia a venit a doua zi după ce TAS a decis să reducă suspendarea sportivei de la patru ani la nouă luni, transmite News.ro.
„Această scrisoarecertifică faptul că Miami Open 2024, prezentat de Itau, parte a circuitului profesionist de tenis ATP şi WTA, care distribuie peste 17 milioane de premii totale, începând cu 17 martie şi terminând pe 31 martie, se va desfăşura în Miami, Gardens, FL, SUA, şi va găzdui competiţia de calificare la simplu, care adună 96 de jucători masculin şi feminin, începând cu duminică, 17 martie 2024, şi competiţia principală de simplu şi dublu cu 320 de jucători în perioada 19-31 martie 2024. Eu, directorul turneuluiMiami Open 2024, invit oficial jucătorul menţionat mai sus (n.r.Simona Halep)şi echipa sa de suportla turneul nostru”, se arată în invitaţia primită de Simona, şi semnată de James Blake, directorul turneului Miami Open 2024.
Potrivit sursei citate, Simona Halep urmează să decidă, împreună cu echipa ei, dacă va da curs invitaţiei şi va participa la turneul WTA de la Miami.
Trisorii castiga din nou