G4Media.ro

Sibiu: Oricine se poate vaccina în centrul drive-through, nu trebuie să vină…

sursa foto: www.gov.uk

Sibiu: Oricine se poate vaccina în centrul drive-through, nu trebuie să vină numai cu maşina

Oricine se poate vaccina, începând de sâmbătă, la singurul centru drive-through din judeţ, cel deschis în parcarea Cazarma 90 din municipiul Sibiu, nemaifiind obligatoriu ca cetăţenii să vină numai cu maşina, a anunţat Prefectura, printr-un comunicat de presă, transmite Agerpres.

„Începând de sâmbătă, la centrul de vaccinare drive-through, deschis în Parcarea Cazarma 90, se vor putea vaccina toate persoanele care se prezintă la acest centru, indiferent de mijlocul sau modul de deplasare. Centrul de vaccinare este funcţional zilnic, în intervalul orar 9,00-19,00, şi dispune de patru fluxuri de vaccinare, iar vaccinul administrat va fi cel produs de compania Pfizer BioNTech”, se arată în comunicatul Prefecturii Sibiu.

Persoanele care nu se prezintă la centru cu maşina, ci pe jos sau cu bicicleta, vor avea la dispoziţie un cort pentru monitorizarea post-vaccinare.

„Încă de la primele discuţii pe care le-am avut cu Primăria Municipiului Sibiu, Direcţia de Sănătate Publică şi ISU Sibiu, datorită faptului că acest centru de vaccinare este amplasat într-o zonă centrală, ne-am dorit să facem amenajarea acestuia de aşa natură încât să poată fi vaccinaţi toţi cei care doresc acest lucru şi să facilităm astfel accesul sibienilor la vaccinare. Prin natura sa, centrul de tip drive-through, aşa cum îi spune şi numele, se adresează persoanelor care vin cu maşina, însă, încă din prima zi de funcţionare a centrului, cetăţenii erau dornici să se vaccineze, chiar dacă nu ajungeau la acest centru de vaccinare cu maşina. În urma acestui fapt, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică şi CNCAV o aprobare pentru a putea vaccina toate persoanele care se prezintă la acest centru de vaccinare, indiferent de mijlocul sau modul de deplasare”, a transmis prefectul judeţului Sibiu, Mircea-Dorin Creţu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Doar daca stie limba romana!