Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autorităţile publice locale vor putea să finanţeze cheltuielile de natură salarială pentru sportivi şi pentru alţi participanţi la activităţile sportive desfăşurate în cadrul cluburilor sportive de drept privat, prevede un proiect adoptat luni de Senat, transmite Agerpres.
Propunerea legislativă completează articolul 18 indice 1 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000.
„Pentru fiecare sportiv legitimat, antrenor, colectiv tehnic din cadrul structurilor sportive private, autorităţile administraţiei publice locale pot aloca sume pentru finanţarea cheltuielilor cu plata salariilor sau remuneraţiilor acestuia de orice altă natură, într-un cuantum de maximum 30 de salarii minime brute pe ţară garantate în plată, pe an, precum şi pentru plata unor prime de victorie sau realizare de obiectiv final sau intermediar stabilit într-un cuantum de maximum 0,5 salarii minime brute pe ţară garantate în plată/victorie sau obiectiv, dar nu mai mult de 12 prime de victoriei/obiectiv pe an”, stipulează actul normativ adoptat.
Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaţilor este decizională.
Adică, pentru asta îmi cresc mie impozitele și taxele?
În statele civilizate cluburile private sunt finanțate de privați și de sponsori, tot privați.
Excepțiile sunt rarisime.
…
De ce se adoptă legea asta de sifonat bani publici în România?
Imi fac si eu firmă de produs martisoare, îmi dă statul un salariu de 5-10.000 lei?
Viorele, vezi banii de la stat numai dacă mărțișoarele sunt în culorile alb și roșu.
La București s-a decis ca primăria să dea cadou unui club privat un mărțișor mare cât un stadion.
În culorile tradiționale, desigur.