Home » Articole » Rezultate parțiale la simularea examenului de Bacalaureat: Aproape un sfert dintre elevi, note sub 5 la Limba română

Rezultate parțiale la simularea examenului de Bacalaureat: Aproape un sfert dintre elevi, note sub 5 la Limba română

2489
Rezultate parțiale la simularea examenului de Bacalaureat: Aproape un sfert dintre elevi, note sub 5 la Limba română
Sursa foto: Freepik.com
Ascultă articolul

Ministerul Educației a anunțat vineri rezultatele parțiale la simularea examenului de Bacalaureat, după evaluarea a aproape 97% dintre lucrări. La Limba și literatura română, aproape un sfert dintre participanți au obținut note sub 5, transmite MEDIAFAX .

Ministerul Educației a anunțat vineri rezultatele după evaluarea a 96.88% dintre lucrări. De asemenea, ministerul a decis vineri extinderea perioadei pentru comunicarea rezultatelor până pe 9 aprilie,

- articolul continuă mai jos -

Conform rezultatelor, la Limba și literatura română au fost evaluate 97,2% din totalul lucrărilor. Peste 23% dintre elevi au obținut note sub 5. De asemenea, cele mai multe note, 25,6%, s-au încadrat între 5.00 și 5.99, în timp ce doar 6,5% dintre participanți au luat între 9.00 și 10.00.

La matematică/istorie au fost corectate 98.87% din totalul lucrărilor. Peste 5 au obținut 64,3% dintre participanți. 9% dintre ei au note între 9.00 și 10.00.

La proba la alegere a profilului și specializării, Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, Biologie vegetală și animală, Chimie, Economie, Fizică, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie, Sociologie, au fost corectate 94,6% dintre lucrări. Aproape 27% au fost evaluate cu note sub 5.

La Limba maternă, 86,4% dintre elevi au luat note peste 5, fiind corectate 94,5% dintre lucrări.

Ministerul Educației anunță că pentru lucrările a căror evaluare este finalizată, rezultatele au fost transmise către inspectoratele școlare, urmând să fie trimise către fiecare unitate de învățământ.

Simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat a avut loc în perioada 23 – 26 martie 2026, la nivel național, și a fost susținută de elevii din clasele terminale ale ciclului liceal. Simularea a fost organizată în 1.364 de unități de învățământ.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole