Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Regele Charles al III-lea a cerut ca o perioadă de doliu regal să fie respectată de vineri până la șapte zile după funeraliile reginei, potrivit unui comunicat al Palatului Buckingham, care a adăugat că data funeraliilor va fi confirmată „în timp util”, relatează CNN.
Reședințele regale vor fi închise până după funeraliile reginei, potrivit Palatului.
Doliul regal este un proces separat de doliul național, care a început, de asemenea, vineri.
Perioada de Doliu Regal va fi respectată de „membrii Familiei Regale, personalul Casei Regale și reprezentanții Casei Regale aflați în îndatoriri oficiale, împreună cu trupele angajate în sarcini ceremoniale”, potrivit comunicatului Palatului Buckingham.
Ce oameni rai.. pai bine ma.. eu va semnalez ca ati greșit și voi îmi ștergeți comentariul?
În loc sa ziceți mersi …
Repet:
Trandafire? Patraulea? Dormiti ma? 🙂